Primăria București a decis că aplicațiile de agregare a comenzilor de taxi, cum ar fi Star Taxi sau Clever Taxi, trebuie să se reglementeze ca un dispecerat obișnuit de taxi, un proces sinuos, mai ales că ar trebui obținute autorizații în fiecare oraș.

Măsura Primăriei vine în ajutorul dispeceratelor de taxi, care sunt deținute chiar de patronii firmelor de taxi, care pierd astfel venituri. Poți citi mai multe despre această problemă în acest articol.

“Constatăm cu dezamăgire, dincolo de toate criticile care se pot aduce noii reglementări, că se dorește întoarcerea în timp a taximetriei cu 20 de ani în urmă și monopolizarea totală a acesteia”, a spus Vicol Moldoveanu, administratorul Star Taxi.

O opinie start-up.ro despre această problemă puteți citi aici.

Prin schimbarea legislației, spun reprezentanții Star Taxi, “S-ar ajunge astfel la “performanța” de nedorit ca Bucureștiul să devina singura capitala europeană care interzice aplicațiile de tip agregator taxi. Cum astfel de măsuri aduc doar dezavantaje atat utilizatorilor cât și șoferilor de taxi, este rezonabil să ne întrebăm cine profită de fapt de modificările propuse, prin care se încearcă interzicerea aplicațiilor de tip StarTaxi. O situație veche, greu tolerată de bucureșteni, pare să se prelungească prin noile măsuri propuse și chiar să se agraveze. Interesele bucureștenilor de a beneficia de servicii civilizate și eficiente de taximetrie se lovesc din nou de interese de grup, fără legatură cu interesul general”, a spus Vicol Moldoveanu.

“După mai mult de cinci ani de perfecționare a aplicației, numărul de peste 700.000 de utilizatori dovedește beneficiile aduse acestora de către StarTaxi; satisfacția utilizatorilor de taxi bucureșteni ne-a interesat și ne interesează în continuare. Obiectivele punctuale ale StarTaxi, toate urmărind mărirea gradului de satisfacție al utilizatorilor de taxi, precum simplificarea modalității de găsire a unui taxi și, de asemenea, identificarea celui mai apropiat taxi, au ridicat calitatea serviciilor de taximetrie in București. Utilizarea aplicației StarTaxi de către un număr atât de mare de utilizatori ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun și ne motivează în continuare”, au mai spus reprezentanții aplicației mobile.