Pershing Square Capital, hedge fund-ul condus de Bill Ackman, a cumpărat 15 milioane de acțiuni la Starbucks, care valorează 900 de milioane de dolari. Acțiunile cumpărate reprezintă aproximativ 1,1% din Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele din lume. Ca urmare a anunțului făcut de investitor, prețul acțiunilor Starbucks a crescut cu până la 5%.

Hedge fund-urile sunt, în esență, fonduri de investiţii cu o politică de investiții agresivă, bazată pe utilizarea unor strategii complexe de investiţie. Având în vedere acest aspect, este probabil ca investitorul să aibă anumite planuri și pentru Starbucks, dar acestea nu au fost dezvăluite încă.

În același timp, Ackman este de părere că, în ciuda performanțelor scăzute ale vânzărilor și valorii pe bursă, Starbucks rămâne „unul dintre cele mai mărețe business-uri din lume”, potrivit celor de la Forbes, iar potențialul său de creștere în China ar putea reprezenta un imbold important pentru creșterea gigantului.

„Ne așteptăm ca China să crească aproape de două ori mai rapid decât câștigurile globale ale Starbucks și să reprezinte un procent din ce în ce mai mare din câștigurile companiei”, a scris el într-o prezentare intitulată „Doppio”, termen folosit pentru un espresso dublu. „Starbucks intenționează să aibă aproape de două ori mai multe unități în China în următorii patru ani și estimează că această țară va depăși, în cele din urmă, dimensiunea afacerii din S.U.A.”, a adăugat el.