Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat, astăzi, lista aplicanților la ediția a doua a programului Start-Up Nation admiși de principiu la finanțare, precum și lista aplicanților respinși la finanțare. Aceasta poate fi studiată descărcând fișierul atașat.

Aplicanții vor primi, pe adresele de corespondență, începând de astăzi, 3 iunie, scrisorile de acceptare de principiu la finanțare, precum și scrisorile de respingere cu motivele care au condus la această decizie.

”Astăzi publicăm lista aplicanților admiși la finanțare, așa cum am promis. Pentru a rămâne în grafic, le transmit antreprenorilor să pregătească la timp documentele necesare. Prin acest tip de parteneriat și ediția Start-Up Nation 2018 va fi una de succes”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Aplicanții care primesc scrisoarea de respingere pot depune contestație în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pe adresa Agenției regionale pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare Export. Actul administrativ de respingere se referă la neîndeplinirea condițiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în Planul de afaceri on-line cu documentele justificative depuse.

Aplicanții declarați acceptați de principiu la finanțare și în limita bugetului alocat vor fi contactați de către echipele Agenției regionale de care aparțin pentru a fi programați la semnarea acordului de finanțare.

Start-Up Nation - informații tehnice

Pentru a asigura rapiditate în semnarea și înmânarea acordurilor de finanțare, pe baza cărora beneficiarii pot demara implementarea planului de afaceri, îi rugăm pe toți aplicanții admiși, care se regăsesc în lista publicată pe site-ul www.aippimm.ro, până la numărul RUE 8.645 inclusiv, să pregătească următoarele documente:

  1. cererea tip de acord de principiu pentru finanţare (Anexa 3), semnată de reprezentantul legal sau împuternicitul societăţii;
  2. certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru care au cod unic de înregistrare fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în original sau copie legalizată, eliberate de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, în termen de valabilitate la data semnării acordului;
  3. certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru (indiferent dacă au sau nu cod unic de înregistrare fiscală), în original sau în copie legalizată, eliberate de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, în termen de valabilitate la data semnării acordului. În cazul în care firma nu este înregistrată ca fiind plătitoare în cadrul administraţiei respective, se solicită o adeverinţă;
  4. documentul emis de către ONRC din care să rezulte că întreprinderile beneficiare sunt întreprinderi nou înființate de către persoane fizice care nu au sau nu au avut calitatea de acționar sau asociat într-o altă întreprindere mică sau mijlocie care desfășoară sau a desfășurat aceeași activitate autorizată (cod CAEN) pe care aplică în cadrul programului în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere și documentul emis de către ONRC din care să rezulte dacă acționarii/ asociații solicitantului au avut/nu au avut calitatea de administrator sau asociat unic într-o societate comercială care a fost declarată în insolvență sau faliment în ultimii 5 ani (2013, 2014, 2015, 2016, 2017).

Imediat după soluționarea tuturor contestațiilor, toți aplicanții declarați admiși în limita bugetului, de la numărul RUE 8.646 până la epuizarea bugetului alocat programului, în valoare de 2 miliarde de lei, vor fi chemați la contractare.

Start-Up Nation - 3 iunie lista finală by Vlad Andriescu on Scribd

Start-Up Nation 2018/2019 - afaceri înscrise

Pe 22 mai, ministrul Ștefan Radu Oprea preciza faptul că sunt verificate 10.965 de proiecte depuse pentru programul Start-Up Nation, dintre care deja au fost declarate admise 8.912, 866 au fost respinse şi sunt încă în clarificări 1.187 de proiecte.

Start-Up Nation 2018/2019 a avut 33.514 planuri de afaceri înscrise în aplicația online, 32.000 dintre acestea planuri având punctajul maxim – 100 de puncte.

A doua ediție a programului prin care statul român a oferit finanțare în valoare de 200.000 de lei firmelor nou înființate a atras un număr mai mare cu peste 10.000 de antreprenori care au sperat să beneficieze de acești bani. Pentru fiecare plan de afaceri înscris în aplicație, a fost nevoie de înființarea unei noi firme.