UODATE - Înscrierile se vor opri astăzi la ora 16.00. Duminică vom anunța cei cinci câștigători ai biletelor.


Evenimentul va avea loc în acest an între 5 și 6 septembrie, la Cracovia (în Polonia) și va cuprinde două zile de sesiuni și seminarii despre Android, Mobile Web, dezvoltare Firebase, cloud, machine learning și internet-of-things. În plus, una dintre sesiunile evenimentului va prezenta diferitele produse dezvoltate de Google în Europa.

Participanții, cam 2.000 de la număr, după cum estimează organizatorii, vor avea ocazia să aibă și întâlniri 1 la 1 cu diverși specialiști Google și oameni din comunitatea Google Developers Experts.

Pe lista speakerilor se numără Behshad Behzadi (Senior Engineering Director, Google Assistant), Francis Ma (Product Manager, Firebase), Tal Oppenheimer (Product Manager, Chrome), Dirk Primbs (Developer Ecosystem Lead Europe), Jason Titus (VP, Developer Product Group). Puteți vedea lista completă a speakerilor pe site-ul dedicat evenimentului.

Avem cinci bilete la conferința de la Cracovia pe care le putem oferi, fiecare în valoare de 250 de dolari. Ele asigură intrarea în cele două zile de conferință, dar nu și transportul.

Vei afla la conferință despre TensorFlow, Internet of Things, Firebase, Progresive Web App, Accelerated Mobile Pages, Cloud, Android O. Evenimentul e potrivit pentru cei care vor să se ducă sau au afaceri în zona Internet of Things sau celor care vor să creeze aplicații mobile.

Completează formularul de mai jos, pentru a afla mai mult despre tine. Până duminică vom selecta cei cinci programatori care vor primi voucherele pentru biletele la Google Developer Days.

Foto - Flickr/Google