Swap&Shine e un startup care încearcă să rezolve o problemă pe care o au multe persoane. Ce fac cu hainele pe care nu le mai port? Pe internet sunt numeroase grupuri online de schimburi, dar nimeni nu a reușit să digitalizeze cu adevărat aceste interacțiuni.

Startup-ul pornit la incubatorul Bright Labs din Oradea vrea să ofere o platformă unde această interacțiune să fie ajutată și intermediată. De asemenea, oamenii vor putea să facă bani din hainele lor și se va promova și economia circulară.

Swap&Shine este un nou startup care a acceptat invitația noastră de a face un pitch virtual în cadrul rubricii Startup Pitch, unde prezentăm cele mai interesante companii foarte mici și mici în fața publicului larg și al investitorilor.

1. Echipa de fondatori și motivația lansării startup-ului:

Partenerii:

  • Puichiță Alin - Fondator AP Models
  • Băncilă Mihaela - Responsabil Marketing
  • Harvat Lea - Responsabil Logistică

Ne dorim să creăm un nou stil de a achiziționa ținute noi. O garderobă comună.

2. Principala problemă identificată în piață și pe care vreți s-o rezolvați

Industria textilă este cea de a două cea mai poluatorare industrie din lume.

1 din 5 articole de îmbrăcăminte din garderoba noastră nu este utilizat, deși este în stare bună.

3. Stadiul în care se află startup-ul în momentul de față și care sunt planurile pentru 2022

În acest moment am testat ideea care ne-a dus către un drum nou (am pivotat), iar de la schimbul mixt de articole de îmbrăcăminte am trecut la schimbul de ținute.

Până la finalul anului 2022 ne dorim să avem platforma complet funcțională și create în aceasta 300 de conturi noi.

4. Ce investiții inițiale pentru lansare au fost necesare și investiții căutate/primite extern în momentul de față?

Până în acest moment din fonduri proprii și din experiența echipei am construit platforma, am testat prima variantă a MVP-ului și am creat primele Ținute pentru schimb. Până acum am atras finanțări în valoare de 6.000 euro.

Pentru următoarele 6 luni avem nevoie de 35.000 euro pentru a ajunge la primele 750 de schimburi.

5. Concurența reală din piață în momentul de față și ce face compania diferit de celelalte existente acum?

În acest moment concurența noastră sunt platformele și grupurile de vânzare ale hainelor din garderobele personale.

Noi vrem să înlocuim valorificarea articolelor de îmbrăcăminte și ale accesoriilor din vânzare în schimb.

Suntem prima platformă de schimb de ținute din România.

Fiecare activitate a unei utilizator din platformă este încurajată cu puncte, acestea pot fi folosite în achiziția de alte articole dintr-o secțiune specială a platformei, articole pentru care nu este nevoie să dea ceva la schimb. Prin intermediul punctelor pot avea întâlniri 1 la 1 cu stilista noastră vestimentară.

Utilizând platforma clientele noastre vor avea ținute "noi" dând la schimb ținute din garderoba proprie în stare bună dar pe care ele nu le mai folosesc.

6. Dacă ar fi să explici unei bunici startup-ul cum ai face asta în câteva rânduri?

În dulapul tău sunt hăinuțe și accesorii în stare bună pe care nu le-ai mai folosit de ceva timp.

Realizează o ținută cu acestea, cheamă nepoata preferată să te ajute să le fotografiezi și să le încarci în platformă și în schimb îți poți alege o nouă ținută pe care să o porți cu drag.

7.Cel mai dificil aspect în a lansa și construi un startup în România?

O provocare este să convingi oamenii să încerce un produs/serviciu nou pe piață dacă nu ai un buget considerabil pe care să îl folosești pentru promovare.

8. Unde va fi startup-ul în 2024? Care sunt milestone-urile pe care vor să le atingă?

Ne dorim ca în următorii 2 ani să ne perfecționăm serviciul și să avem peste 7000 clienți anuali care să aibă un minim de 2 schimburi de ținute pe an.

9. Cea mai grea întrebare pe care ați pune-o voi într-un interviu către … voi?

Dacă vom abandona ideea dacă nu atingem măcar parțial planurile pe care le avem?

10. Un sfat pentru fondatorii de startup-uri din România din experiența voastră?

Să fie concentrați atât pe inovare, dar și pe momentul oportun pentru produsul sau serviciul lor.