Adapta Robotics este o companie ce a luat naștere inițial sub brandul Rinf.tech, lansând în 2018 robotul MATT, un sistem de testare automată pentru dispozitive cu ecran tactil sau butoane fizice, care poate să testeze de la smartphone-uri, tablete sau laptopuri, până la sisteme infotainment sau aparatură medicală.

Robotul MATT este cea mai completă și performantă soluție de testare a produselor cu touchscreen și /sau butoane și lider pe acest segment. Unul dintre scopurile Adapta Robotics este de a ajunge brandul european numărul 1 în crearea de roboți non-industriali.

În 2022, compania lansează ERIS, un robot dedicat industriei de retail pentru automatizarea identificării lipsei stocurilor și prevenirea erorilor de preț la raft. ERIS este capabil să identifice prețurile afișate la raft și să raporteze când acestea nu corespund cu cele din baza de date și trebuie modificate.

În procesul de scanare, robotul obține și informații legate de stocul produselor și poate să emită atenționări privind necesitatea de aprovizionare la raft.

„Dorința noastră este să automatizăm prin roboți fizici task-urile care pot fi repetitive sau plictisitoare, sau care nu pot fi automatizate prin soluții clasice, precum cele din fabrici,de pe liniile de producție sau din medii dinamice precum magazinele - așa cum ne-au arătat și nevoile Carrefour. Credem că roboții vor juca un rol din ce în ce mai important în viața de zi cu zi și noi dorim să îi dezvoltăm în România, ținând cont de nevoile identificate. După succesul comercial înregistrat cu MATT, am decis să trecem la nivelul următor, la lansarea unui robot pentru industria de retail, iar parteneriatul Adapta – Carrefour a condus la crearea MARCEL. Ambiția noastră este ca Adapta Robotics să ajungă brandul european numărul 1 în crearea de roboți non-industriali care să promoveze automatizarea ca o practică naturală și accesibilă”, spune Mihai Crăciunescu, fondator Adapta Robotics.

Roboții construiți de Adapta Robotics folosesc tehnologii și senzori de ultimă generație, pe bază de procese de învățare automată și inteligență artificială. Produsele Adapta Robotics se diferențiază prin gradul mare de personalizare, calitatea înaltă a componentelor, prețul competitiv și ușurința în utilizare.

„Ne aflăm într-o poziție pe cât de privilegiată, pe atât de challenging la Carrefour, prin modelul nostru unic de retail omnichannel, cu prezență multiformat fizic, cât și digital. Acest lucru ne activează un mindset orientat mereu spre tehnologie și inovație, indiferent că avem în vedere activitățile de retail sau aplicațiile noastre. Echipa Adapta Robotics a identificat nevoile noastre și le-a adresat printr-un produs pe cât de inovator, pe atât de relevant pentru core business-ul Carrefour România. MARCEL rezolvă într-o manieră eficace ceea ce pentru colegii mei din magazine reprezintă o continuă provocare. Totodată, acesta preia rolul de coleg neobosit care urmărește zilnic același scop – rezolvarea task-urilor repetitive rapid și corect. În felul acesta, suntem siguri că putem asigura o experiență optimă la cumpărături,” adaugă Nicolae Drîmbu, Director de Inovație Carrefour Romania.

Pentru ERIS, Adapta Robotics a semnat un parteneriat strategic cu Carrefour România, acest robot primind denumirea MARCEL.

În perioada 3-4 noiembrie, Adapta Robotics, împreună cu Carrefour România, prezintă oficial robotul MARCEL, în cadrul evenimentului GoTech World 2022, de la Romexpo, pavilion B1. La standul Adapta Robotics se va putea asista la sesiuni de live demo utilizând MARCEL într-un spațiu ce imită rafturile din magazine.