Mike Hapoianu va coordona operaţiunile companiei în Dubai şi dezvoltarea businessului în regiune, pe fondul unei cereri puternice în domeniul proptech, precum și datorită noilor investiții și dezvoltări imobiliare.

Mike Hapoianu are o vastă experiență în vânzări și în domeniul imobiliar, pe piețele din România, Statele Unite, Polonia, Turcia și Bulgaria. El a coordonat anterior activitățile de închiriere a spațiilor către chiriași noi în cadrul dezvoltatorului imobiliar Portland și a fost, de asemenea, General Manager al Mindspace România & Polonia.

Directimo, o platformă de reprezentare a cumpărătorului care documentează direct de la sursă oferta completă cu proprietăți de vânzare, este un business în care cred 100% și care îmi oferă oportunitatea de a-i deschide noi piețe. De asemenea, mă regăsesc în viziunea fondatorilor care îmi dau girul lor pentru a conduce o piață nouă, vibrantă și plină de provocări. Profesional, este oportunitatea ideală a de a face ce știu mai bine, ce îmi place la nivel de business și de a-mi pune în valoare experiența acumulată în ultimii 22 de ani în mai multe piețe”, a declarat Mike Hapoianu, CEO Directimo Dubai.

Directimo este un proiect din domeniul proptech și reprezintă rezultatul unei succesiuni de iterații prin care fondatorii au validat mai multe modalități de generare de vânzări pentru dezvoltatori imobiliari. Prin dimensiunea pieței țintă, datorită tracțiunii demonstrate pe piața românească și echipei de management, dezvoltare și marketing, Directimo va accelera dezvoltarea companiei pe piețele internaționale și va investi în dezvoltarea tehnologiei pentru cumpărători și brokeri.

Prin îmbinarea tehnologiei cu know-how-ul echipei de specialiști în imobiliare, Directimo reprezintă un instrument de căutare și vizionare online de proprietăți de pe piață prin care cumpărătorii beneficiază și de consultanță integrată în fiecare etapă, pe parcursul întregului proces de achiziție a locuinței. Dezvoltarea companiei Directimo s-a realizat organic și a implicat investiții de peste 1 milion de euro până în prezent. În anul 2021, vânzările totale generate prin platforma Directimo se ridica în România la 50 milioane de euro.

În opinia lui Mike Hapoianu, cea mai mare provocare pentru orice manager și antreprenor este să extindă un business într-o regiune nouă. “E suficient să ne uităm pe hartă și să ne reamintim în ce zona a lumii este situat Dubaiul ca să înțelegem rapid că o provocare importantă este dată de diferențele majore culturale și de business. Multiculturalizarea din Dubai, unde expații reprezintă 90% din populație, vine la pachet cu mai multe beneficii, dar și cu provocarea că fiecare partener de business se comportă diferit, își setează altfel așteptările, cu o nouă conduită de afaceri. Și asta e fascinant! Faptul că am trăit și am lucrat până acum în țări precum Statele Unite, România, Israel, Turcia, Polonia și Bulgaria reprezintă evident un avantaj pentru o adaptare rapidă la cultura locală de business”, spune Mike Hapoianu.

Directimo a început o nouă rundă de finanțare tip seed, în valoare de 1 milion de euro, din care o alocare de aproximativ 70% este deja confirmată de parteneri de business și investitori de tip business angels.

Tehnologia a fost îmbunătățită la nivel de experiență a utilizatorului și pentru a oferi o platformă inovatoare pentru consultanții de real estate. Directimo se diferențiază prin dezvoltarea unei platforme integrate end to end, prin crearea unui sistem de prospectare cu informații de calitate, automatizări care permit întreținerea relației cu clienții pe scară largă, dar și convertirea unui lead în mod eficient.