iWelcome este un startup care oferă Identity and Access Management as a Service. Practic, ajută companiile să faciliteze accesul angajaților, partenerilor și clienților într-un mod mai eficient.

Compania a fost fondată în 2010 în Olanda și are birouri și în România. Colaborarea dintre iWelcome și Unloq a început în anul 2016, când românii au căutat un partener de tehnologie pentru a integra serviciul lor de autentificare sigură. Unloq vrea să fie un serviciu care să elimine parolele cu metode mai sigure de autentificare în mai mulți pași.

Brandul Unloq va migra în timp spre brandul iWelcome, iar în următoarele luni va fi lansată o nouă aplicație Unloq, sub brandul iWelcome. Serviciile Unloq vor fi operaționale până pe 31 decembrie 2019.

Ce face Unloq?

Am vorbit prima oară cu Unloq în 2015, în cadrul unui articol de pe start-up.ro. Fondatorul, Mircea Patachi, spunea atunci că „Eu înnebunesc cu parolele. Am ajuns la peste 100 de conturi online și am 15 adrese de mail. De multe ori, mă scoate din sărite pentru că trebuie să încerc toate combinațiile posibile“, ne-a spus Mircea Patachi

Unloq a participat la MVP Academy, iar scopul a fost să facă parolele o amintire. „Vrem să facem parolele irelevante. În timp, vrem să facem toate datele personale irelevante și datele de pe card. Chiar dacă cineva are toate datele tale, dacă tu nu accepți autentificarea pe telefon prin Unloq, nu au șanse să intre în sistem“, explica fondatorul.

Detalii despre Unloq poți citi aici pe start-up.ro