Anul acesta, 16 startup-uri au fost selectate pentru a participa la program și pentru a-și testa și valida produsele sau serviciile.

În cadrul programului Hubcelerator, cele 16 startup-uri au creat prototipuri pentru a le valida cu potențiali clienți sau early adopters și au testat canalele de comunicare și marketing sau de vânzare, prin crowdfunding prin platforma Startarium.

De asemenea, au beneficiat de training-uri și mentorat din partea unor specialiști precum Alexandru Ghiță (Fondator & Președinte, Educativa), Lucian Grămescu (Incubation Manager, Impact Hub Bucharest), Raluca Radu (Country Manager, Answear), Viorel Panaite (Managing Partner, Human Invest), Victor Racariu (Chief of International Markets, Fashion Days Group).

În total, startup-urile participante au beneficiat de 84 de ore de workshop-uri și meetups, 56 de ore de mentorat, au intrat în contact cu aproximativ 900 de potențiali clienți iar unul dintre ele și-a început și o campanie de crowdfunding pe platforma Startarium.ro.

”Hubcelerator este una dintre modalitățile prin care susținem antreprenorii la început de drum și ceea ce îl face un program cu adevărat util este faptul că îi conectăm pe participanți cu potențiali clienți și colaboratori, dar și cu rețeaua noastră de membri Impact Hub Bucharest. Le punem la dispoziție toate resursele de învățare, îi integrăm în comunitate, le oferim feedback aplicat modelelor lor de business. Ne bucură să vedem antreprenori realiști, concentrați și pe cifre, pe creștere, dar și pe calitate și inovare”, a declarat Oana Craioveanu, cofondator și CEO Impact Hub Bucharest.

Lista de participanți de anul acesta îi include pe:

ABC-ul Nutriției – creează și facilitează proiecte educaționale în domeniul health&wellness

Ancolette – Pantofi de Poveste, pantofi lucrați manual din piele naturală, care pot fi personalizați astfel încât să o reprezinte pe cea care îi poartă

Atelierele Călugărescu– un atelier de proiectare pentru case de azi și viitorul de mâine

Blessima – un magazin online ce oferă seturi de cartonașe cu cuvinte pozitive în orice limbă

CineStory – un proiect educațional în domeniul creativității vizuale și al cinematografiei, adresat pasionaților emergenți și profesioniștilor

Clover – un site care oferă posibilitatea de a folosi un wizard pentru a ajuta la găsirea genții/ accesoriului perfect și de a folosi monede virtuale pentru a achiziționa produse de pe site

Taxlab.org – un nou mod de a învăța și a aplica dreptul fiscal prin cursuri online, o metodă alternativă

Evenimente pentru familii monoparentale – evenimente personalizate pentru părinții văduvi din România și copiii lor

Issue Monitoring – un serviciu specializat de monitorizare a inițiativelor legislative care permite utilizatorilor anticiparea unor schimbări esențiale

Iurta Călătoare –o locuință străveche mongolă adusă în zilele și pe meleagurile noastre, cu un design modern și îndrăzneț

Manageroo – un instrument de tip SaaS ce oferă servicii firmelor cu angajați mobili. Pe website sau pe mobil, managerul poate vedea angajații săi în timp real pe hartă și poate vedea rutele lor din trecut, împreună cu mai multe informații despre aceștia

goPark – sistem de sharing de locuri de parcare, aplicație prin care locurile de parcare disponibile pot fi făcute vizibile și închiriate

Școala de șah - o școală de șah pentru copii și adulți

Transformo – o masă de joacă ce se transformă în etajeră, păstrând intact ce s-a construit pe ea

undelocuiesc.eu – o platformă de agregare și vizualizare de date urbane care are scopul de a facilita achiziția viitoarei locuințe

Vochess– o tablă de șah cu piese reprezentate de personaje istorice

Pe 14 decembrie 2017, a avut loc Graduation Day, evenimentul care a marcat încheierea programului. Antreprenorii și-au prezentat produsele/serviciile, evoluția și planurile de viitor și au împărtășit audienței din experiența lor.