Această listă nu este definitivă și nici exhaustivă. Știm că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local, dar vrem să ne concentrăm pe acelea despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2023, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a zecea parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Acestea sunt trei dintre companiile care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris.

Ohvăz

Startup-ul românesc Ohvăz, care produce și vinde produse alimentare cu ingrediente exclusiv naturale pentru un stil de viață sănătos, a anunțat recent o creștere a cifrei de afaceri cu aproape 47% și trecerea pe profit în anul 2023. Compania, care face parte din holding-ul de investiții V7, a înregistrat o creștere de la 490.000 de euro, în 2022, la 720.000 de euro anul acesta, și a înregistrat primele sale procente de profit.

Printre shimbările de anul acesta, Ohvăz a reușit să prelungească valabilitatea uneia dintre cele mai populare categorii de produse, budinca de ovăz, de la 7 la 14 zile, exclusiv prin experimentarea unor noi modalități de preparare a meniurilor și de vidare a borcanelor, fără să apeleze la conservanți sau alte ingrediente artificiale.

Totodată, compania a adoptat începând din această toamnă recipientul fabricat 100% din plastic reciclat (rPET) pentru limonadă, fiind una dintre puținele companii din România care folosesc acest material.

Prin achiziția de plastic reciclat, Ohvăz își propune să contribuie la stimularea colectării deșeurilor reciclabile, cu scopul de a încuraja un mediu economic mai responsabil în ce privește utilizarea resurselor și gestionarea deșeurilor.

Compania Ohvăz preconizează pentru 2024 atingerea unei cifre de afaceri de un milion de euro și creșterea ratei de profit.

Citește mai multe despre Ohvăz din articolul nostru de pe start-up.ro.

Unison

Unison este un startup românesc ce produce gustări sănătoase și a lansat în luna septembrie o rundă de finanțare cu o valoare totală de un sfert de milion de euro pe platforma de coinvestiții SeedBlink. Unison este un business fondat de Tania Nicoară, specialist în nutriția plant-based și Tudor Iacob, antreprenor în industria de new-food.

Unison adresează această problemă prin producția locală de gustări sănătoase, pline de nutrienți, precum unturile naturale din nuci, granola sau batoanele raw, dar și prin acțiuni de educare și informare. Dintre statele membre UE, România are cel mai mic aport zilnic de fructe și legume, doar 2% din populație consumă cel puțin 5 porții de fructe și legume zilnic.

Produsele Unison sunt disponibile atât online, cât și în oferta a peste 60 de magazine fizice și distribuitori din țară. Ambalajele folosite de Unison sunt prietenoase cu mediul, iar livrările pe care le fac în mod direct în București și Ilfov se realizează cu mașini 100% electrice.

Misiunea Unison este de a face produsele sănătoase cât mai accesibile și de a îmbunătăți obiceiurile alimentare ale consumatorilor.

Află mai multe despre Unison din acest material de pe start-up.ro.

Bonapp.eco

Bonapp.eco este un startup românesc anit-risipă alimentară care comercializează la preț redus produse care se apropie de data de expirare și care estimează că va ajunge la venituri de un milion de euro în 2024, după ce a încheiat anul acesta o rundă de finanțare pre-seed de 600.000 de euro. Investiția a fost realizată de către business angels și prin intermediul SeedBlink, platforma de coinvestiții pentru startup-urile europene din domeniul tehnologiei.

Până în aprilie anul acesta, Bonapp.eco a vândut 100.000 de pachete de alimente, ceea ce a dus la reducerea a 103 tone de dioxid de carbon și la evitarea aruncării a 49 de tone de alimente.

Bonapp.eco are prezență în București și Cluj-Napoca, dar fondatorii plănuiesc ca în următoarele 12 luni să extindă compania și în alte orașe din România, printre care Iași, Timișoara și Brașov.

Compania a fost lansată în noiembrie 2021 de către antreprenorul în serie Grégoire Vigroux, Diego Roy de Lachaise, fost consultant în tehnologie în cadrul KPMG, și Luka Zivkovic, antreprenor în food tech.

Peste 750 de parteneri s-au alăturat rețelei bonapp.eco din București și Cluj-Napoca, printre care Starbucks, Penny și Cora. Printre cei mai recenți parteneri se numără Ana Pan, Berezka, Domino's Pizza, La Doi Pasi, Pain Plaisir, Noodle Pack și Secom.

Citește mai multe despre Bonapp.eco din acest material de pe start-up.ro.