Cu toții am auzit de Fintech sau Ad-Tech. Poate că ele sunt cele mai sclipitoare piețe de startup-uri ale momentului. Însă Pet Tech, vine tare din spate, în caz că nu ai aflat. Nivelul de investiție în acest domeniu, din 2016, este de 154 de milioane de dolari. De patru ori mai mare decât în 2012. De atunci a crescut încontinuu.
Într-un articol de pe Small Business Labs aflăm că în această categorie intră și magazinele online destinate animalelor de companie, cele hardware, care se ocupă de diferite diszitive prin care automatizezi procesul de hrănire a câinelui sau a pisicii, sau aplicații mobile prin care poți intra rapid în legătură cu un veterinar, sau cu o persoană care îți poate plimba câinele.
Și nu sunt doar investitori care se implică în așa ceva. Firma de dulciuri Mars a cumpărat unul dintre cele mai mari lanțuri de spitale veterinare de peste ocean cu 9,1 miliarde de dolari. Dintr-un alt studiu aflăm că industria produselor care sunt destinate animalelor de companie crește mai repede decât cea a mâncării pentru oameni.
Poți vedea mai jos dispozitive automate prin care poți să-ți hrănești pisica atunci când nu ești acasă.
https://www.youtube.com/watch?v=Ak1imnTv6hY