Inovația adusă de dezvoltarea ideilor de afaceri și a tehnologiei impactează întreaga comunitate și duce la rezolvarea multor probleme din jurul nostru. De la medicină, agricultură, turism, arhitectură până la IT și inginerie există o continuă nevoie de idei și soluții pentru diverse probleme. Evenimentul își propune să reunească oameni din cât mai multe domenii care vor să devină antreprenori, fiind o oportunitate deosebită de învățare, atât în cadrul echipei, cât și de la mentorii care ii vor îndruma pe tot parcursul procesului.

Edițiile precedente au adunat peste 620 de participanți, care au formulat 190+ idei de business, dintre care 78 au ajuns în etapa finală. În ajutorul participanților s-au aflat în total peste 70 de mentori, care și-au pus la dispoziție cunoștințele și experiența profesională.

Mentori importanți la Startup Weekend

Deja au fost confirmați o parte dintre mentorii acestei ediții, aceștia fiind Sebastian Campos Groth - Program Manager la Techstars, Bogdan Iordache - partener la Gecad Ventures și fondator MVP Academy, Gabriel Dombri - CEO la Tapptitude, și Mihai Rotaru - fondator și CEO Clever Taxi, unul dintre cele mai de succes startup-uri din România, început în cadrul primei ediții a Startup Weekend București.

Conceptul de Startup Weekend provine din America, fiind inițiat în anul 2007. S-a pornit de la un grup de oameni care își împărtășeau din experiență și se ajutau reciproc, reușind să evolueze în timp într-o comunitate globală de antreprenori și viitori antreprenori. Sute de orașe din 135+ țări au împrumutat această idee, pentru ca ulterior, zeci de mii de oameni să-și înceapă afacerile în cadrul unui eveniment marca Startup Weekend.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Eventbrite, iar pentru mai multe detalii puteți accesa pagina evenimentului.