Din analiza perspectivelor și a tendințelor indicate de fondatoare reiese un echilibru între optimismul ferm pentru viitor și conștientizarea realistă a presiunilor competitive și a schimbărilor de pe piața de investiții.

“Cele mai active fonduri de venture capital din România sunt interesate de tehnologii avansate în domenii precum securitatea cibernetică, analiza datelor, automatizarea proceselor de business sau fintech, o veste excelentă pentru startup-urile tech. Vestea mai puțin bună este lipsa unei abordări mai largi în investiții cum ar fi interesul pentru startup-urile axate pe sustenabilitate. Inovațiile durabile necesită o investiție mare de capital și o perioadă de susținere pentru cercetare și dezvoltare, iar aceasta este o ocazie pe care fondurile de VC din România nu par pregătite să o abordeze. Pentru fondatorii care au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea produsului înainte de lansarea pe piață, o soluție poate fi finanțarea de la investitorii business angels, dublată de sprijinul european direct, conceput pentru a susține startup-urile în construirea inovațiilor“, a afirmat Ilinca Păun, fondatoarea Bravva Angels.

Tendințele principale identificate în rȃndul fondatoarelor:

  • Digitalizarea și adoptarea inteligenței artificiale: 23% dintre respondenți au subliniat adoptarea soluțiilor digitale ca premisă pentru accelerarea creșterii în 2024, ceea ce poate fi interpretat că startup-urile văd tehnologia ca pe un instrument esențial pentru inovare și eficiență. Concentrarea pe adoptarea soluțiilor digitale și a tehnologiilor emergente, precum și pe inteligența artificială și platformele online reflectă dorința fondatoarelor de a se adapta la cerințele pieței. Integrarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor emergente a fost menționată de 7% dintre respondenți.
  • Extinderea internațională și focus pe nișe: Cu 19% dintre respondenți exprimând interesul pentru extinderea operațiunilor la nivel internațional și pentru concentrarea pe segmente specializate (nișe), este evident că startup-urile își doresc să își consolideze poziția cȃștigȃnd piețe noi și să își diversifice baza de clienți.
  • Educație și sănătate: 15% dintre respondenți activează în domeniul educației și al sănătății, evidențiind tendințele în adoptarea soluțiilor digitale și creșterea interesului pentru serviciile în aceste domenii.
  • Comunicare și marketing: 12% dintre respondenți au evidențiat importanța investițiilor în marketing, comunicare și vânzări pentru accelerarea creșterii.
  • Dezvoltare personală și învățare continuă: 12% dintre respondenți au menționat experiența anterioara ca premisă pentru creștere accelerată.

Premize pentru creștere în 2024

“După obținerea finanțării anul trecut, afacerea noastră a avansat semnificativ. Am reușit să finalizăm cu succes MVP-ul produsului nostru, Spark Generation, și să-l lansăm pe piață. Platforma a câștigat tracțiune rapidă, atrăgând un număr semnificativ de utilizatori și interes din partea școlilor. Am finalizat dezvoltarea produsului, am implementat soluții AI inițiale și am lansat cu succes platforma noastră la cea mai mare conferință de edtech, BETT,” a declarat Florina Popîrțac, co-fondatoare Spark School, care a obținut o rundă de finanțare în 2023 inclusiv de la investitori Bravva.

Alte tendințe pe care fondatoarele le-au identificat ca premize pentru accelerarea afacerii în 2024: servicii virtuale și divertisment online (8%), sustenabilitate și mobilitate electrică (8%), bunăstare/wellbeing și personalizare (8%).

“Urmărim mai multe premize care ne pot accelera creșterea în 2024. În primul rând, suntem poziționați într-o industrie în creștere - cea de mobilitate electrică și energie regenerabilă - care este susținută semnificativ de trenduri la nivel global și de un shift puternic al producătorilor în această direcție. În plus, ne uităm cu atenție la reglementările care susțin aceste direcții, la subvențiile care apar la nivel național și european, dar și la nevoia companiilor de a începe să raporteze pe segmentul ESG. Pe de altă parte, portofoliul construit în 2023, atât de producători și prestatori de servicii, cât și de clienți, împreună cu un pipeline cu potențial mare, ne dau încredere și validează creșterea și în acest an,“ a declarat Iulia Dorobanțu, co-fondatoare Charger.ro, care a primit finanțare de la un grup de investitori Bravva în 2022.

Factorii care le-ar putea frâna creșterea în 2024

Există preocupări referitoare la competiție, lipsa finanțării, presiunea conservatoare din unele industrii și adaptabilitatea la schimbările pieței. Majoritatea respondenților au identificat mai multe aspecte care le-ar putea încetini creșterea în 2024. Acestea includ criza economică, presiunea conservatoare din unele industrii, apariția competitorilor, lipsa finanțării, incertitudinea macroeconomica sau lipsa unui model de afaceri bazat pe inteligență artificială viabil.

  • Criza economică și factorii externi: 15% dintre respondenți au identificat criza economică și factorii externi ca amenințări la adresa creșterii.
  • Presiunea pieței și scăderea investițiilor: 15% dintre respondenți au menționat presiunea pieței și scăderea investițiilor ca factori care le-ar putea frâna creșterea.

Alte obstacole menționate au fost: scăderea numărului de joburi remote, presiunea pieței și scăderea investițiilor în anumite industrii, lipsa resurselor necesare, lipsa echipelor de profesioniști.

Iulia Dorobanțu, Charger.ro: “Urmărim și premizele care ne-ar putea frâna - în special, eficiența cu care putem folosi resursele pe care le avem în acest moment. Ne uităm cu atenție la cum putem răspunde la contextul economic actual și la încetinirile ce au apărut deja în anumite categorii de clienți pe care le țintim, cum este cel de real estate. “

Estimarea cifrei de afaceri pentru anul 2024

Majoritatea fondatoarelor din comunitatea Bravva Angels sunt optimiste cu privire la perspectivele de creștere a afacerilor lor și anticipează o creștere semnificativă sau chiar o dublare a cifrei de afaceri, în timp ce o parte mai mică prevăd o creștere mai modestă sau similară cu anul anterior. Această creștere este susținută de o gamă variată de sectoare de activitate.

“Ne propunem să înregistrăm o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în acest an, având un forecast de 4x comparativ cu anul trecut. Ne concentrăm pe creșterea cotei de piață în țările europene în care deja suntem prezenți și pe consolidarea poziției noastre ca soluție de învățare și predare preferată pentru liceeni și profesori,” a adăugat Florina Popîrțac, co-fondatoarea Spark School.

  • Dublu și mai mult decat dublu: 48% dintre respondenti anticipează o creștere semnificativă, o dublare a cifrei de afaceri sau chiar creșteri peste dublu.
  • Creșteri de până la 25%: 30% dintre respondenți prevăd creșteri de până la 25%.
  • Creșteri între 25%-50%: 13% dintre respondenți estimează creșteri între 25% și 50%.
  • Scădere și stagnare: 9% dintre respondenți estimează stagnare sau chiar scădere în 2024.

Domeniile de activitate

Se remarcă o diversitate semnificativă a domeniilor de activitate ale startup-urilor fondate de femei din comunitatea BRAVVA Angels. Aceste domenii includ retail, educație, servicii online, e-commerce, tehnologia informației, consultanță financiară, publicitate, sănătate, software, cyber-securitate și multe altele.

Startup-urile din domeniul educației și sănătății par să pună accentul pe adoptarea soluțiilor digitale și extinderea internațională, ceea ce ar putea contribui la o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în 2024.

Companiile din domeniul tehnologiei informației și al software-ului accentuează integrarea AI în modelele lor de afaceri, ceea ce sugerează că se așteaptă la o creștere substanțială a afacerilor datorită inovației tehnologice.

Companiile din e-commerce și consultanța financiară par să se concentreze pe extinderea în alte piețe și pe adaptabilitatea la schimbările pieței, ceea ce ar putea contribui și ele la o creștere considerabilă a cifrei de afaceri.

Companiile din real estate și industria auto pot fi afectate de criza economică și de incertitudinile macroeconomice, ceea ce le-ar putea încetini creșterea. În domeniile cu o presiune conservatoare sau cu o concurență puternică, cum ar fi educația sau tehnologia informației, lipsa finanțării sau apariția unui competitor ar putea fi factori de frânare a creșterii.

Companiile din domeniile tehnologice cum sunt software și cyber-securitatea au cele mai optimiste estimări de creștere a cifrei de afaceri, cu previziuni de dublare sau creștere semnificativă. Companiile din domenii precum e-commerce și educație par să fie mai conservatoare în estimările lor, cu previziuni de creștere mai moderată.

Distribuția estimărilor de creștere a cifrei de afaceri în funcție de domeniul de activitate

  • mai mică decȃt anul trecut: consultanţă business
  • similară cu anul trecut: IT
  • 0-25% creștere: Retail & Mobilier pentru B2B, educatie & sanatate: 0-25% creștere, Platforma servicii, recrutare & remote work, advertising, automotive software,software, Cyber-security, recrutare & remote work, Martech - software for marketing, SAP ERP software analyst, trainer & coach
  • între 25%-50% creștere: petreceri copii și adulți în realitate virtuală, evenimente
  • se va dubla: entertainment, creativitate, cultură, Health Tech, Digital Health
  • mai mult decȃt dublu: educație, e-commerce, mobilitate electrică & energie regenerabilă, industria home-deco, TechTravel, HORECA.