Alexandru Ion face parte din generația care transformă jocurile în sport profesionist. El le va vorbi participanților din tabără despre cum este să treci de la corporație la antreprenoriat și să dezvolți o afacere în gaming în România.

Cumpără un bilet la tabăra Startup Your Life de aici. Dacă ai ajuns în acest articol, dă click pe acest link și ai o reducere de 25%.

Definiția

„Ca un adevărat millennial, am scos repede telefonul și am căutat pe Google ce înseamnă succes. Băieții de la dexonline spun că succesul reprezintă rezultatul favorabil al unei acțiuni, cine sunt eu să-i contrazic. Eu văd succesul ca o consecință a muncii depuse, în special dacă reușim cumva să păcălim eșecul. Consider că este un succes personal faptul că am reușit să țin în viață, timp de 3 ani, un business care se confruntă constant cu provocări din numeroase puncte de vedere”.

O idee genială de business poate eșua dacă este executată prost, dar o idee mediocră poate avea succes dacă este executată impecabil.

Rețeta succesului

Alex este sigur că nu există o formulă pentru a deveni un antreprenor de succes, dar are câteva idei despre care ar putea fi factorii esențiali. „În mod cert nu cred că există o rețetă magică pentru a ajunge un antreprenor de succes, dar dacă descoperă cineva formula, eu sunt printre primii interesați să cumpere. Consider că printre cele mai importante lucruri se numără execuția, să pui efectiv pe picioare afacerea la care visezi. O idee genială de business poate eșua dacă este executată prost, dar o idee mediocră poate avea succes dacă este executată impecabil. Un alt aspect important, ca antreprenor, este puterea de a îți menține energia și entuziasmul atunci când te lovești de probleme în business. Orice alt lucru se poate rezolva cu oamenii potriviți și capabili”, afirmă Alex.

Totuși, rolul nostru ca antreprenori este să demonstrăm că putem realiza ceva ce alții consideră irealizabil.

Nexus este un business atipic, cel puțin pentru colțul acesta de lume, unde să fii gamer nu era ceva admirabil sau de respectat, după cum povestea Alex într-un interviu pentru start-up.ro. „De cele mai multe ori nu rămâi motivat. Dacă unui business nu i se dă nicio șansă, probabil că ceilalți au dreptate, afacerea nu are nicio șansă. Totuși, rolul nostru ca antreprenori este să demonstrăm că putem realiza ceva ce alții consideră irealizabil. Încăpățânarea noastră poate duce, bineînțeles, la două rezultate: eșec sau succes, iar cât timp nu dăm faliment, suntem cu un pas mai aproape de succes. Îmi caut motivația în fiecare zi, însă determinarea mă face să merg mai departe”. Ar putea fi și asta o rețetă, dacă ne uităm la succesul pe care îl are Nexus.

El mai spune că, indiferent dacă ești în paradigma de succes sau cea de eșec, trebuie să te bucuri de viață și de ce ai la momentul respectiv. „Bem și de supărare când eșuăm, bem și de bucurie atunci când avem succes, iar dacă nu știți unde să ieșiți, recomand eu un bar mișto cu tematică de gaming, în București, pe la Universitate”, glumește el. Dar propunerea este pe bune.

Cumpără un bilet la tabăra Startup Your Life de aici. Dacă ai ajuns în acest articol, dă click pe acest link și ai o reducere de 25%.

Capcanele antreprenoriatului

Sunt o mulțime de informații în online despre obiceiurile antreprenorilor care conduc companii recunoscute mondial. L-am întrebat pe Alex care sunt obiceiurile care l-au ajutat să atingă succesul și am văzut că „obiceiuri” este prea puțin spus. „Ca sa fiu complet sincer, tulburările obsesiv-compulsive m-au ajutat foarte mult. Chiar dacă poate pe moment părea imposibil, am obsedat asupra unei probleme până când am găsit o soluție. Nu pot să zic că aș recomanda altor oameni același lucru, însă pentru mine, a fost o rețetă care a funcționat destul de bine”, recunoaște Alex.

Aceeași obsesie l-a ajutat să depășească fricile pe care le-ar putea avea un antreprenor. „Încerc să nu îmi consum energia pe frici, prefer să fiu preocupat (sau ușor obsedat) de dezvoltarea business-ului. Rezolvarea punctuală a problemelor care au apărut pe parcurs a fost o mișcare destul de eficientă comparativ cu prevenirea celor 10.000 de lucruri care pot ceda la început de drum. Dacă ești puțin atent, găsești surse de frică în orice, de la clienți la angajați, furnizori și parteneri, autorități și calamități naturale (cum ar fi un cutremur). Secretul este să nu te lași consumat de ele”.

Când business-ul tău este și pasiunea ta, e mult mai ușor să accepți eșecul.

Dar oricât e mult ar încerca un antreprenor să evite greșelile și să ia lucrurile treptat, fiecare se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu niște eșecuri. Pentru Alex, momentul când a decis să intre în antreprenoriat a fost începutul unei lungi serii de eșecuri. „Dacă nu aș fi luat această decizie, probabil că aș fi evitat cu brio toate eșecurile din ultimii 3 ani. Faptul că am pornit un business m-a expus la foarte multe riscuri pe care nu le-aș fi întâlnit niciodată dacă aș fi urmat cariera liniștită cu care, de altfel, am pornit în viață. M-a ajutat foarte mult faptul că fac ceea ce îmi place, și anume gaming-ul. Când business-ul tău este și pasiunea ta, e mult mai ușor să accepți eșecul. Voi da mai multe detalii în tabără, promit!”.

Într-un fel sau altul, totul se reduce la decizii, chiar și sacrificiile pe care trebuie să le faci ca antreprenor. „Pentru mine antreprenoriatul a fost o decizie care a ținut mai mult de stilul de viață, și nu o decizie de carieră. Sacrificiile au fost în primul rând financiare, am renunțat la cariera de corporatist, am renunțat să dorm noaptea și am preferat să mă culc dimineața atunci când nu am activitate la Nexus. Consider că decizia a meritat pentru că am făcut ce îmi place și am învățat multe în tot acest proces”, spune Alex.

Cum construiești un business sănătos

În cele din urmă, idealul lui Alex în antreprenoriat este să aibă un business sustenabil și scalabil. „Sună ca un clișeu, dar nimic nu poate fi mai frumos decât să faci bani din ceea ce-ți place. Sunt concepte foarte simple, dar dacă aș reuși să înființez un business care să reziste pe toată durata vieții, să fie profitabil și pe care să îl pot dezvolta, eu m-aș declara mulțumit. Și un exit cu multe zerouri e un ideal destul de atractiv, dar cel mai mult mi-aș dori să fac un business care să țină o viață”.

Aproape orice afacere poate fi redusă la niște concepte foarte simple care conferă antreprenorului o claritate în gândire.

La Startup Your Life, Alex va ține un workshop despre business model canvas. De ce este important pentru participanți? Pentru că business model canvas este de fapt o metodologie foarte des întâlnită în analiza startup-urilor sau în business-uri vechi care sunt nevoite să pivoteze, spune Alex. „Aproape orice afacere poate fi redusă la niște concepte foarte simple care conferă antreprenorului o claritate în gândire. La Nexus am avut ocazia să „mă joc” cu diferite modele de business până când am reușit să pun pe picioare un sistem. Din experiența mea cu eșecul, mi-au rămas cel puțin câteva povești amuzante, care sunt puse acum pe un canvas, organizate”.

Acesta a fost doar un teaser la ce ar trebui să aștepți să auzi în tabără. Alex a promis mai multe detalii despre aceste modele, dar și despre alte lucruri care te vor ajuta în afacerea ta. Dacă vrei să afli mai multe, înscrie-te pentru a participa la ediția a treia a taberei de antreprenoriat Startup Your Life.