Nokia 3310 a făcut furori la MWC 2017, însă pe noi nu ne-a impresionat. Modelul pare o replică ieftină a telefonului bun care a marcat copilăriile multora dintre noi, iar despre asta am mai vorbit de câteva ori.

Cea mai nouă veste despre Nokia 3310 este faptul că va ajunge oficial în magazinele din Europa pe data de 24 mai, potrivit PocketNow. Potrivit aceleiași surse, telefonul ieftin care a stârnit melancolii s-ar lansa la un preț de aproximativ 60 de euro, și ar urma să apară curând în magazinele din Marea Britanie și Germania. Un al doilea val de lansări ar fi programat pe data de 5 iunie, iar în acesta ar fi incluse piețele din Olanda și Belgia.

Nu sunt vești legate de România, dar îți spunem noi că va putea fi cumpărat de aici, la un preț chiar mai mic decât cel preconizat pentru Marea Britanie și Germania. Și, cu toate că prețul mic te-ar putea convinge să cumperi acest telefon, ține minte că el s-ar putea să nu mai meargă mult timp în România, nefiind compatibil cu rețelele 3G, ci doar cu cele 2G. Așadar, dacă vrei un telefon ieftin și bun, consultă lista de mai jos.

Telefoane ieftine, mai bune decât Nokia 3310

Allview M9 Join este primul de pe lista noastră, fiind și cel mai ieftin dintre cele două ales. Ce are în plus față de Nokia 3310? Conectivitate 3G, capacități dual sim și un Snake care seamănă mai mult cu originalul decât cel găsit pe noul Nokia. De unde știm că este un telefon ieftin și bun? Din recenziile utilizatorilor care par mulțumiți de el. Îl poți cumpăra de aici.

Mann Zug S este al doilea telefon ieftin de pe lista noastră și este un telefon făcut să reziste la orice trântă, la fel ca primul 3310. Noul model de la Nokia este dintr-un plastic ieftin și fragil (la prima vedere), dar Zug S este un mobil rugged, rezistent și la apă și praf. Îl poți cumpăra de aici.

Cat B30 este ultimul model pe care ți-l arătăm și este și cel mai performant din această listă. La fel ca telefonul anterior, este rezistent la șocuri, apă și praf, dar are o memorie RAM impresionantă pentru un feature phone - 256MB - și un spațiu de stocare pe măsură - 1GB, extensibil prin card microSD. Îl poți cumpăra de aici.

start-up.ro folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile de mai sus, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.