"Clienții nu vor să fie limitați și blocați, atunci când își fac un abonament. În unele piețe e mai ușor să divorțezi, decât să rupi contractul cu un operator de telecom", a spus Andreas Elsner, director comercial pentru zona rezidențială la Telekom.
Potrivit datelor Telekom, raza de acoperire a conexiunii 4G de la Telekom este de 92% din populație. În plus, din momentul lansării ofertei Netliberare anul trecut, în aprilie 2017, cantitatea de date mobile consumate de clienți a crescut cu 470%. Diferența dintre clienții Telekom care folosesc ofertele Unlimited, cu date nelimitate, față de cei cu abonamente tradiționale, în privința folosirii datelor mobile, e de 5 ori.
33% e rata de creștere a vânzărilor pentru servicii mobile de când a fost lansat serviciul Nelimitat.
Oferta Telekom 2018/2019
Noua ofertă Telekom Nelimitat costă tot 5 euro pentru internet nelimitat, 100 de minute internaționale, dar oferă și șase luni gratuite pentru Netflix.
Netflix e disponibil la abonamentul de 5 euro de internet și TV, dar și la abonamentul de 5 euro pe mobil.
De asemenea, comunicarea lor comercială va fi una în care vor să lovească direct în rivalii de pe piața telecom din România, care pun limite clienților.
Și utilizatorii care cumpără un abonament mobil suplimentar, față de abonamentul de internet fix, vor avea 6 luni de Netflix gratuit cu un telefon Samsung cumpărat.
Netflix are o cotă de piață de 70% în Europa de Vest și are o rată de penetrare de 33%. În segmentul tânăr, folosirea Netflix e în jur de 60%, dar rata medie de penetrare a Netfix în România și Europa de Est e de doar 5%, din cauza diferenței dintre generații.