The Happiness Index va fi lansat în România, ca inovație în zona HR în ceea ce privește măsurarea stării de bine în companii.
În România, pentru aproape 70% dintre angajați, satisfacția în muncă este cel mai important aspect al vieții lor - angajații simt că trăiesc mai intens atunci când sunt fericiți la locul de muncă, potrivit unui sondaj realizat anul acesta de platforma de recrutare BestJobs. De fapt, potrivit aceluiași studiu, pentru români, să fie împliniți profesional este mai important decât să-și petreacă timpul cu cei dragi (48%).
Cum funcționează platforma
The Happiness Index folosește o metodologie bazată pe neuroștiință care le permite companiilor să înțeleagă modul în care gândesc, simt și se comportă angajații. Acest serviciu inovator creat de compania britanică de tehnologie The Happiness Index – co-fondată de Matthew Phelan, Tony Latter şi Chris Hyland - măsoară elementele care îi motivează pe angajați, care îi fac fericiți și susțin dezvoltarea lor la locul de muncă.
Cu ajutorul datelor obținute și analizate în timp real, companiile pot să creeze strategii specifice pentru a îmbunătăți satisfacția angajaților, pentru a crește retenția și performanța echipei.
Printre companiile care folosesc deja The Happiness Index se numără Sodexo, Rocco Forte Hotels, Fitch Ratings, Unilever, Canary Wharf Group și altele.
„Acest instrument îi ajută pe liderii organizaţiilor și profesioniștii în HR să devină mai eficienți și să aibă mai mult succes în ceea ce privește strategia lor de resurse umane, pe fondul creșterii interesului pentru neuroștiință și al unui grad tot mai înalt de sofisticare a zonei HR din organizații. România este o țară cu o rată accelerată a îmbătrânirii populației și cu un raport demografic foarte delicat între populația activă și cea inactivă, de unde și nevoia de a diagnostica din timp și corect orice erodare a satisfacției angajaților pentru ca retenția de talente pe termen lung să nu fie afectată”, spune Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo Benefits & Rewards Services România & Bulgaria.
Retenția angajaților este un factor extrem de important pentru companii, mai ales că în România se manifestă o tendință puternică de îmbătrânire a populației, ceea ce conduce la un raport disproporționat între numărul de angajați și cel de pensionari.
În 2021 raportul dintre numărul mediu de pensionari și cel al salariaților era de 9 la 10, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Iar aceste date au variații teritoriale importante, într-unul din județe înregistrându-se chiar un raport de 16 pensionari la 10 salariați, potrivit aceluiași raport.
De asemenea, din cauza îmbătrânirii populației și a exodului românilor în Europa de Vest, România înregistrează un deficit important de angajați în domenii precum servicii (în special IT), HoReCa, agricultură și construcții.
„Pandemia a schimbat lumea pentru totdeauna. Pentru a supraviețui și a crește, organizațiile trebuie să-și asculte oamenii și să știe în timp real cât de fericiți și de implicați sunt. Măsurând factorii cheie de care angajații au nevoie pentru a prospera la locul de muncă, liderii pot susține strategia lor de resurse umane și pot genera schimbări culturale pozitive. Platforma noastră bazată pe neuroștiință măsoară în mod unic întreaga experiență a angajaților, de la debutanți la cei care pleacă din companie. Acest lucru o transformă într-un factor cheie care schimbă regulile jocului pe piața din România”, spune Matthew Phelan, co-fondator și co-CEO al The Happiness Index.