Radu Georgescu a fost la evenimentul “Antreprenor, caut finanțare” organizat de wall-street.ro și a vorbit înfocat despre câteva lucruri care-l deranjează la startup-uri. Pentru el, onestitatea fondatorilor e foarte importantă și capacitatea lor de a face, nu de a da explicații. În “Entrepreneur” ni se oferă trei sfaturi pentru promovarea produselor în social media. Groupon, una dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologiei e pe un trend descendent. Evaluată la 30 de miliarde de dolari, Groupon a anunțat că va da afară numeroși angajați. “The Independent” anunță motivele din spatele acestui gest și explică de ce Groupon un s-a ridicat la așteptările pieței.

Investiții și startup-uri

Care sunt diferențele între IPO-urile companiilor din tehnologie și cele de consumer - de ce sunt de mai succes cele de consumer? “So why are consumer brands beating tech companies to the stock market? First and foremost, these companies are making money — something many of technology’s biggest unicorns can’t claim”

Aplicația israeliană Moovit a devenit cea mai mare platformă de transport local din lume. Aplicația te ajută să te orientezi prin orașe cu ajutorul transportului în comun. Israelienii au ajuns la 28 de milioane de utilizatori în 700 de orașe.

O companie susținută intens de investitori a dat faliment. Quirky era o platformă pentru invenții care foloseau tehnologia. Un VC analizează această ratare pe Medium.

Tehnologii

Facebook a prezentat noi date și tehnologii privind realitatea virtuală, acum că deține și Oculus. E un moment important când Oculus poate ajunge inclusiv un actor important în televiziune.

Tot de la conferința Oculus am aflat că Samsung Gear VR, creat în colaborare cu firma deținută de Facebook va costa doar 99 de dolari.

Facebook redenumește proiectul Internet.org în Free Basics. Cu ajutorul acestuia vrea să ofere acces la servicii online mai multor oameni din țările în curs de dezvoltare.

Inspirațional

Andreea Pavel, business developer al fondului clujean Seed for Tech publică pe blogul personal câteva lecții învățate de când e parte a ecosistemului antreprenorial.

Un scurt proiect editorial pornit pe Medium care trebuie urmărit cu atenție. Discuții despre tehnologie cu bătrâni. “Do you mean ‘pixelated’ as in ‘pixels’ or ‘pixilated’ as in ‘drunk?”

România

Ged Capital: Anul 2016 va fi un an al exit-urilor pentru fondurile de investiţii

Bestjobs vrea să se extindă în regiune printr-o achiziție, potrivit fondatorului Călin Fusu.

Infografic

Care sunt companiile care oferă cele mai interesante beneficii angajaților?