Printre cele mai vândute cărți s-au numărat bestsellere internaționale precum “Când corpul spune nu” (Gabor Mate), “Vindecarea copilului interior” (Stephanie Stahl) sau “Arta Manipulării” (Kevin Dutton), dar și volume pentru copii, precum “500 de adevăruri uimitoare și amuzante”, “Dumbrava minunată” (Mihail Sadoveanu) sau “Recreația Mare” (Mircea Santimbreanu).

Topul celor mai vânduți autori pe Libris în 2021 este condus de un scriitor român – Ioana Chicet-Macoveiciuc, urmată de psihiatrul american Irvin D. Yalom.

Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut în 2021 din București, Ilfov, Brașov, iar la polul opus se află județele Covasna și Teleorman, arată datele Libris. Zona București-Ilfov conduce la numărul de volume comandate, cu peste 20% dintre comenzile plasate la nivelul anului. Media națională a comenzii înregistrată pe Libris este de 101 lei.

Recordul de comenzi plasate de acceași persoană la nivel de an îl deține un client din București, cu 194 de comenzi, urmat de o clientă din Timișoara, cu 100 de comenzi făcute în 2021.

Timiș, Buzău și București sunt județele din care s-au plasat cele mai multe comenzi de pe dispozitive mobile, în timp ce populația cu cele mai puține achiziții pe mobile se află în Covasna și Harghita.

Top 5 cele mai active județe în privința achiziției de carte:

  1. București – 429 895 cărți vândute
  2. Brașov - 222 855 cărți vândute
  3. Cluj- 120 468 cărți vândute
  4. Ilfov – 101 519 cărți vândute
  5. Iași – 95 034 cărți vândute

Top cărți 2021: ce au citit românii

Cele mai dinamice categorii de carte în anul ce abia s-a încheiat au fost dezvoltare personală (creștere de 56% față de 2019), științe umaniste (+19%), cărți pentru copii (+17%) și beletristică (+5%). Potrivit informațiilor Libris, și interesul pentru cărțile în limba engleză a crescut spectaculos, cu 76% față de perioada de la debutul pandemiei.

”Interesul pentru dezvoltare personală, categorie ce s-a aflat pe un trend ascendent în 2020, se menține, fiind reflectat în 2021 și de topul celor mai citite volume. Se observă din ce în ce mai clar dorința de a căuta răspunsuri în cărți, fie că vorbim de autocunoaștere, echilibru, antreprenoriat, organizare personală sau parenting. Ne bucurăm de fiecare dată să observăm și interesul pentru autori români, într-o creștere continuă în ultimii ani. De aceea, am încercat să-i aducem cât mai aproape de cititori, atât prin cărțile cu autograf, cât și prin dialoguri din cadrul Libfest, târgul de carte și experiențe culturale organizat anul trecut”, a precizat Laura Țeposu, CEO Libris.

Top 5 cele mai vândute cărți pe Libris în anul 2021:

  1. 500 de adevăruri uimitoare și amuzante – titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 33 de judete
  2. Când corpul spune nu - Gabor Mate - titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 13 județe.
  3. Vindecarea copilului interior - Stefanie Stahl - titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 18 județe.
  4. Arta manipulării - Kevin Dutton - titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 18 județe.
  5. Recreația mare de Mircea Sântimbreanu – titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 4 județe

Top cărți: cele mai populare categorii și cele mai vândute 5 titluri din fiecare

Beletristică

Auschwitz, ultima stație - Eddy de Wind

Băiatul cu pijamale în dungi - John Boyne

Iartă-mă că te-am iubit - Ela E.H

Inocenții -Ioana Pârvulescu

Pacienta tăcută -Alex Michaelides

Cărți pentru copii

500 de adevăruri uimitoare și amuzante

Dumbrava minunată - Mihail Sadoveanu

500 de adevăruri incredibile și trăsnite

Bufnita care se temea de intuneric - Jill Tomlinson

Recreația mare - Mircea Santimbreanu

Dezvoltare personală

Când corpul spune nu - Gabor Mate

Vindecarea copilului interior - Stefanie Stahl

Artă manipulării - Kevin Dutton

Curajul de a nu fi pe placul celorlalti - Ichiro Kishimi, Fumitake Koga

Despre somn - Matthew Walker

Științe Umaniste

Gânduri către sine însuși - Marcus Aurelius

Sapiens. Scurtă istorie a omenirii - Yuval Noah Harari

Ipoteza fericirii - Jonathan Haidt

Jurnalul Annei Frank - Anne Frank

Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție - Gabor Mate

Carte în Limba Engleză

Punk 57 - Penelope Douglas

Talk English: The Secret to Speak English Like a Native in 6 Months for Busy People - Ken Xiao

No Longer Human -Osamu Dazai

Burn After Writing - Sharon Jones

Credence - Penelope Douglas

Top 10 cei mai vânduți autori:

  1. Ioana Chicet-Macoveiciuc
  2. Irvin D. Yalom
  3. Jill Tomlinson
  4. Mihail Sadoveanu
  5. Dumitru Constantin Dulcan
  6. Mircea Eliade
  7. Gabor Mate
  8. Lise Bourbeau
  9. Roald Dahl
  10. Eric-Emmanuel Schmitt