Fie că vorbim de antreprenori, contabili sau diverși angajați care au accesat aplicațiile, din toate aceste categorii au fost numeroase voci care au criticat modul de funcționare a aplicațiilor lansate de administrația publică. În acest context, continuăm seria materialelor „Totul despre e-Factura” cu un nou episod în care discutăm despre 5 motive pentru care alegerea unei platforme de facturare poate fi o soluție bună pentru tine atunci când vorbim de raportarea în sistemul e-Factura.

În primul episod al proiectului „Totul despre e-Factura” ți-am povestit despre ce trebuie să știi pentru început despre acest sistem. Am continuat cu sancțiunile pe care riști să le primești dacă nu te conformezi, iar apoi ți-am oferit și o soluție care îți permite să ajungi să raportezi facturile printr-un simplu click.

În acest cel de-al patrulea episod subliniem concret principalele 5 beneficii ale utilizării unei platforme de facturare pentru raportarea în sistemul e-Factura.

Rapiditatea

Începem cu rapiditatea de care dau dovadă, în general, platformele dezvoltate de către companiile private în zona de facturare. În cazul SmartBill, odată ce ți-ai autorizat contul pentru acces în Spațiul Privat Virtual, totul se realizează printr-un simplu click.

Poți afla mai multe despre autorizarea contului SmartBill în Spațiul Privat Virtual AICI.

Tot în ceea ce privește rapiditatea putem aduce în discuție și viteza de încărcare a unor astfel de site-uri, care procesează de cele mai multe ori instant fiecare comandă transmisă.

Simplitatea

Cel de-al doilea motiv pentru care ar trebui să alegi o platformă de facturare este simplitatea. Am devenit mai pretențioși cu modul în care trebuie să arate un website sau o aplicație, ca urmare a faptului că cele de social media, pe care majoritatea dintre noi le folosim cel mai mult, sunt aerisite și intuitive.

Drept urmare, și aplicațiile sau platformele web dezvoltate de platformele private de facturare sunt din ce în ce mai intuitive. Ai un dashboard aerisit și acces ușor către secțiunile de care ai nevoie. În comparație, dacă ne uităm la majoritatea platformelor lansate de mediul public, nu pot fi descrise ca fiind intuitive, rapide sau ușor de parcurs.

Accesibilitatea

Accesibilitatea se află în topul motivelor alese de noi. E de la sine înțeles că a trecut de mult timpul în care gestionam businessul exclusiv din spatele unui birou plin de acte și un calculator greoi. Totuși, statul nu excelează când vine vorba de lansarea aplicațiilor mobile pentru diverse servicii online pe care le lansează.

De partea cealaltă, o platformă precum SmartBill îți oferă posibilitatea trimiterii e-Facturii și de pe telefon. Găsești aplicația atât în Google Play, pentru telefoanele cu Android, cât și în App Store, pentru telefoanele iPhone.

Eficiența

Continuăm cu eficiența. Un aspect extrem de important pentru fiecare dintre noi, fie că suntem antreprenori, manageri sau contabili. Având la dispoziție o platformă de facturare prin care poți transmite automat e-Facturile, scapi de erorile care pot apărea fecvent atunci când alegi transmiterea manuală prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Conform SmartBill, 99,9% dintre facturile trimise prin intermediul platformei sunt validate din prima de către ANAF.

Suportul

Cel de-al 5-lea motiv, însă la fel de important ca cele enumerate mai sus, este accesul la suport din partea companiei care deține platforma de facturare. Aici ne putem referi la echipele din spatele unor astfel de platforme de facturare, precum e SmartBill, care îți stau la dispoziție în cazul în care ai diverse întrebări. De asemenea, ai la îndemână și o secțiune specială de ajutor unde, atât în format text, cât și video, ești îndrumat pas cu pas către o înțelegere cât mai bună a platformei și a raportărilor pe care trebuie să le realizezi.