În România, aplicația este folosită în proporție de peste 80%, in special pe coridorul Marea Britanie - România. În cazul țărilor nordice, transferurile s-au dublat în primele patru luni față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea volumelor de tranzacții este cu 50% mai mare ca în aceeași perioadă a anului trecut la nivel general de business pentru Romania. Volumele pentru toate coridoarele către România cresc considerabil și acest lucru este vizibil și în evoluția celorlalte coridoare către celelalte țări cu migrație importantă: Ucraina, Turcia.

TransferGo este singura companie pan-europeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 de minute și este preferată de emigranții care trimit bani acasă la familiile lor și nu vor să apeleze la procedurile birocratice ale băncilor și să plătească taxele impuse de acestea pentru procesarea plăților în alte țări și valute.

„Mai mult ca oricând, migrații care nu se mai pot întoarce la familiile lor, trimit bani acasă celor dragi. Imaginea publică a migraților, în special a celor din România, s-a ameliorat semnificativ în ultimul timp în Marea Britanie datorită contribuției lor în sectoare cheie ale economiei britanice precum agricultura și serviciile sociale” afirmă Daumantas Dvilinskas, CEO și fondator TransferGO.

În 2019, la nivel global, TransferGo a înregistrat transferuri de 1 miliard de lire (circa 1,2 miliarde euro) și dublarea numărului de clienți, până la 1,8 milioane. Peste jumătate de milion de transferuri au fost operate către România prin intermediul companiei în 2019, 80 % prin intermediul aplicației mobile.