Măsurile de luate de autorități pentru reducerea impactului crizei coronavirus, oprirea zborurile și închiderea aeroporturilor au afectat profund firmele de închirieri mașini București și cele din întreaga țară.
Acum, la un an de la impunerea primelor restricții, cu toate că suntem departe de încheierea acestei crize sanitare, lucrurile încep ușor să se deblocheze. Industria mondială de rent a car funcționează sub nivelul anului 2019, în ceea ce privește cererea de închirieri de mașini, dar se întrevede o creștere, mai ales că se apropie sezonul de vacanțe de vară.
Firmele naționale de închirieri auto, au înțeles că pentru a putea să își relanseze activitatea și pentru a face față unor condiții economice și sanitare incerte, trebuie să își răzgândească strategia și să ia în calcul noi segmente de public. Indiferent dacă ne gândim la companiile de închirieri auto Bacău, de rent a car Timișoara sau de firme care operau în alte mari orașe, acestea se bazau în general pe expați, pe românii plecați la muncă în străinătate și pe companii.
Criză mondială a impus schimbări de perspectivă, iar piața locală începe să devină tot mai importantă. De exemplu, este vizată tot mai mult acea categorie de persoane care înainte de pandemie utilizau trenul/autocarul pentru a merge în vacanță în țară (în condițiile în care vacanțele în afară au fost limitate) sau la rude. Pentru a minimiza riscurile infectării, pentru a evita mijloacele de transport în comun care sunt, de regulă, extrem de aglomerate, oamenii preferă varianta mai sigură a închirierii unui autovehicul.
Întreagă experiență de rent a car România este diferită. Un pas important a fost reprezentat și de faptul că firmele de rent a car au înțeles cât de importante sunt măsurile de igienizare a fiecărui vehicul. Eforturile suplimentare pentru curățarea și igienizarea autoturismelor nu reprezintă doar o măsură obligatorie în contextul actual, în vederea stopării răspândirii virsului, dar și o formă de respect pentru clienți. Este un aspect care le oferă oamenilor încredere în a utiliza serviciile firmelor, chiar dacă ne referim la cei care apelează la firmele de închirieri auto Bacău, Timișoara, Cluj, Iași sau din Capitală.
În plus, multe firme de închirieri mașini București și filialele lor din țară, au încercat să minimizeze interacțiunea face-to-face cu potențialii clienți, rezervările mutându-se preponderent în online. Un website user-friendly, posibilitatea de a rezervă și de a plăti în avans sau cu ajutorul cardului sunt lucruri esențiale pe care toate companiile de rent a car care doresc să își desfășoare activitatea în această perioada trebuie să le pună la îndemână clienților.
Capacitatea de adaptare, identificarea de noi oportunități precum și înțelegerea nevoilor clienților sunt esențiale pentru firmele de închirieri auto pentru a reuși să se mențînă pe o piață într-o continuă schimbare, din ce în ce mai dinamică, dar și pentru a reveni la o afacere profitabilă.