Această nouă opțiune de siguranță va proteja și va preveni piratarea conturilor șoferilor și curierilor parteneri. De asemenea, noua funcție îi va asigura pe utilizatori și consumatori că persoanele care conduc sau care le livrează mâncare sunt aceleași din aplicație.

Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România declară că verificarea facială în timp real este o funcționalitate foarte importantă pentru siguranța pe aplicație. „Cu ajutorul acesteia putem combate acte de fraudă, utilizarea necorespunzătoare a conturilor și putem menține o platformă mai sigură pentru toți utilizatorii noștri, asigurându-ne că șoferii și curierii parteneri sunt întocmai persoanele înregistrate.”

Uber este în continuă căutare de noi modalități prin care tehnologia poate îmbunătăți siguranța. Această opțiune crește nivelul de siguranță al tuturor utilizatorilor, prin folosirea unor tehnologii inaccesibile în trecut. Astfel, acestea vor ajuta la prevenirea problemelor, înainte ca ele să se întâmple.

Cum va funcționa opțiunea de verificare facială în timp real:

  • Șoferii și curierii parteneri vor fi rugați periodic să oprească într-un loc sigur pentru a-și face un selfie care să confirme că fotografia de profil se potrivește cu cea din contul Uber. Această solicitare poate apărea oricând: în momentul logării sau chiar între curse sau livrări.
  • Dacă fotografiile nu se potrivesc sau dacă aceștia nu vor da curs verificării, contul le va fi blocat în timp ce echipa de suport investighează situația.
  • Verificările nu sunt planificate, însă un astfel de control poate avea loc automat și dacă un utilizator raportează o nepotrivire a fotografiilor din aplicație.
  • Pentru a proteja intimitatea tuturor utilizatorilor, șoferii și curierii parteneri vor putea alege între o verificare automatizată care folosește tehnologie biometrică sau o verificare manuală din partea unui angajat Uber.