Astfel, potrivit legii adoptate de statul California, șoferii companiilor de mobilitate vor avea aceleași drepturi ca angajații unei firme din orice alt domeniu, ca de exemplu salariu minim, ajutor de șomaj sau concediu medical.

Legea a fost adoptată cu o majoritate de 29 la 11, anunță The New York Times, și, deși oficialii Uber și Lyft a încercat să discute cu legislatorii pentru a ajunge la un compromis, efortul lor nu a avut efectul așteptat.

Experții din industrie, citați de Forbes, sunt de părere că, odată cu adoptarea acestei legi, tarifele curselor vor crește cu circa 30% (în momentul în care companiile vor fi nevoite să plătească taxe suplimentare pentru noii angajați full-time).

Mișcarea făcută de legislatorii din statul California aduce o schimbare profundă în întreg conceptul de economie colaborativă, și ar putea crea un efect în cascadă: și alte state ar putea adopta aceeași lege și să oblige companiile de ridesharing să-și treacă șoferii pe statul de plată. Economia colaborativă este un sistem socio-economic clădit pe conceptul folosirii în comun a resurselor fizice și umane. Ea cuprinde crearea, producerea, distribuția, comerțul și consumul de bunuri și servicii de către persoane și organizații, în mod comun.

Foto: https://www.nytimes.com