Uber a anunțat un nou serviciu, destinat să-i ajute pe cei care au nevoie să ajungă la spital. Uber Health vine cu un tablou de bord digital pentru profesioniștii din domeniul sănătății, care le permite să ofere curse pentru pacienții care circulă către și dinspre unitățile medicale pentru vizite care nu sunt o urgență.

Un serviciu similar a fost lansat și de Lyft, unul dintre competitorii Uber, la sfârșitul anului 2017.

Printre caracteristici se numără planificarea flexibilă a călătoriilor pentru pacienți, îngrijitori și personal medical și permite efectuarea rezervărilor imediat, în câteva ore sau chiar în avans cu până la 30 de zile.

Spre deosebire de condițiile actuale de utilizare a serviciului, pasagerii nu vor mai avea nevoie de aplicație pe telefon, ceea ce este o veste bună mai ales pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu Uber sau nu au un smartphone.

Notificările despre cursă vor fi trimise prin intermediul unui mesaj text către un telefon mobil, deși compania intenționează să vină și cu opțiuni alternative, cum ar fi apelurile fixe.

Încă nu s-a anunțat care va fi tariful pentru călătorii și cine va suporta cheltuielile pentru transport.

Serviciul oferă „facturare simplă, raportare și gestionare", a declarat compania, adăugând că organizațiile pot „urmări cu ușurință pe ce cheltuiesc banii".

În prezent, mai mult de 100 de instituții medicale precum spitale din Statele Unite, clinici, centre de reabilitare și aziluri pentru bătrâni sunt deja în perioada de testare a serviciului Uber Health.

Foto: www.dailydot.com