În noul său rol, Bergqvist va fi responsabil de toate lucrurile ce țin de dezvoltarea companiei, de la aspectele de ordin financiar, juridic și de reglementare la resursele umane, cultura corporativă și atragerea de capital.

În cei șase ani petrecuți la Spotify, Bergqvist a contribuit la dezvoltarea companiei, care a ajuns ca de la câteva sute să aibă ~4.000 de angajați. A făcut, de asemenea, parte din echipa de bază care a supervizat procesul de listare a companiei suedeze pe Bursa de la New York, cu o ofertă publică inițială evaluată la 30 mld. de dolari americani, devenind astfel cel mai valoros startup european la momentul respectiv. Bergqvist a studiat Dreptul la Universitatea din Stockholm și Finanțe la KTH Royal Institute of Technology.

„Sunt încântat să îl avem pe Johan alături de noi – are o experiență vastă în materie de atragere de capital, reușind să asigure finanțări de 2 mld. de euro pentru Spotify și ajutând compania să crească de la câteva sute la câteva mii de angajați. Având în vedere că Bolt intenționează să își continue extinderea în noi țări și orașe din Europa și Africa, prezența unui CFO cu experiență solidă în atragerea de capital va fi un beneficiu important”, a declarat Markus Villig, CEO și cofondator al Bolt.

„Mă dedic integral scenei tehnologice europene, astfel încât ocazia de a mă alătura companiei Bolt în călătoria sa de a deveni un adevărat lider global în materie de mobilitate este o oportunitate de care mă bucur foarte mult. Bolt se extinde deja rapid și mă bucur să pot contribui cu experiența mea anterioară la accelerarea creșterii companiei”, a declarat Johan Bergqvist, CFO al Bolt.

Bolt, cunoscut anterior sub denumirea de Taxify, este lider la nivel european în segmentul platformelor de transport. Preocuparea principală a companiei este să facă transportul urban mai ușor, mai rapid și mai de încredere. Fondată de Markus Villig, Bolt s-a lansat în 2013. Este una dintre platformele de transport cu cea mai rapidă creștere din Europa și Africa, cu aportul unor investitori corporativi precum Daimler, Didi Chuxing, Korelya Capital și cofondatorul TransferWise, Taavet Hinrikus. Bolt deservește 25 de milioane de clienți din peste 30 de țări din toată lumea.