Peren Nera este un ceas inspirat de Cheile Nerei din România și de ceasurile tatălui lui Andy Bica și este primul ceas automat lansat de firma cu sediul în Elveția. Dispozitivul va fi produs într-o serie limitată de 200 de unități.
Ceasul, după cum îl prezintă Andy pe Kickstarter, este inspirat de Lacul Dracului din Cheile Nerei, iar pe cadranul său scrie Peren Transylvania. Ceasul se remarcă prin simplitate și prin marginile din metal. Cadranul se poate roti, așa cum am văzut și pe alte ceasuri, inclusiv unele inteligente, cum ar fi Samsung Gear S2, iar limbile și indicatorii ceasului sunt luminați noaptea.
Peren e un brand care s-a lansat pe Kickstarter și ceasurile se vând exclusiv online. Poți să cumperi ceasul de aici.
Până acum ceasul a strâns 23.580 de dolari, iar scopul inițial era de 16.000 de dolari. Conform lui Andy Bica, până acum Peren a vândut 700 de ceasuri din celelalte modele.
Un brand născut pe Kickstarter
Am vorbit cu Andy Bica prima oară anul trecut, în această perioadă. Povestea publică a Peren Watches începe pe Kickstarter. Andy Bica a făcut două campanii pentru finanțarea inițială a lansării brandului, cu un design generalist, iar apoi a finanțat ceasul Son of the Dragon, unul inspirat de legendele lui Dracula. Prima campanie a adus 51.000 de dolari canadieni, iar a doua 47.000 de dolari canadieni. Am vorbit cu Andy Bica despre evoluția proiectului. Un ceas cu suflet românesc, gândit și creat în Elveția, acolo unde Andy locuiește de patru ani.
Andy lucrează în Elveția la Rama Swiss Watch și se ocupă de zona tehnică. Ideea de a lansa un ceas nu i-a venit de pe o zi pe alta. A intrat în lumea aceasta de mic. "Pasiunea o aveam de la tatăl meu. El avea o colecție de ceasuri și primul l-am dezasamblat la 10 ani", își amintește Andy în timpul conversației noastre pe Skype.