Lansată în primăvara acestui an, MedValet a demonstrat în câteva luni că este o aplicație care are capacitatea de a simplifica accesarea întregului istoric medical al unui pacient, indiferent de specialitate. MedValet este o platformă care stochează digital istoricul medical al pacienților, astfel încât acesta să poată fi accesat integral și în timp real, la nevoie, de oriunde, de către medicii specialiști cu ajutorul telefonului.

Asistența medicală a devenit una dintre cele mai mari preocupări ale prezentului, mai ales după ce omenirea s-a confruntat cu pandemia de Covid-19. Oamenii au căutat modalități de a-și controla sănătatea și de a-și gestiona problemele medicale bazându-se tot mai mult pe soluții care ar putea ajuta profesioniștii din domeniul sănătății în timpul pandemiei. Aceeași abordare a fost continuată, pentru a crea soluții de asistență medicală bazate pe inteligență artificială, care pot ajuta utilizatorii în mod direct, atât medici, cât și pacienți.

”Am gândit această platformă, ca un facilitator medical, deoarece, de-a lungul carierei mele, în relația cu pacienții, în mod special în sistemul public, m-am confruntat cu dificultatea și uneori chiar cu imposibilitatea de a avea acces în timp util la informații relevante, chiar vitale, ale acestora. Se întâmplă adesea ca atât pacienții, cât și medicii să rătăcească unele documente medicale. Rețetele, trimiterile, scrisorile medicale sunt foarte ușor de pierdut, mai ales dacă te plimbi între mai multe unități medicale, ești bolnav, speriat și nefamiliarizat cu procedurile medicale. Este o idee veche și mă bucur că a prins viață și este descoperită de tot mai mulți utilizatori. Ca specialist, consult documentele medicale ale pacienților înainte de operație, am nevoie să mă întorc la anumite informații, iar dacă am acces la istoricul unui pacient, decizia legată de complexitatea și corectitudinea actului medical este mult mai ușor de luat ”, a declarat dr. Iuliu Catană, co-fondator MedValet.

”Pacienții pot salva cu ajutorul aplicației toate informațiile medicale relevante, care sunt arhivate în funcție de specialitățile medicale, iar medicii pot vizualiza aceste informații pe baza acceptului primit de la pacient. În acest mod, medicii au posibilitatea de a lua decizii mai bune și mai rapide în ceea ce privește tratamentul. Am încercat să găsim o soluție intuitivă, cât mai ușor de folosit, care să se dezvolte organic și ne propunem să implementăm soluții de inteligență artificială pentru a îmbunătăți experiența de utilizare a pacienților”, a declarat Sebastian Nădășan, student UMF Cluj, co-fondator MedValet.

”Aplicația MedValet oferă o soluție modernă și simplu de utilizat și nu consumă resursele telefonului, astfel că memoria dispozitivului nu va fi afectată indiferent de performanțele tehnice. Informațiile medicale sunt stocate într-un mediu securizat pentru a fi accesate numai de către pacient și medicii pe care aceștia îi autorizează, securitatea datelor fiind garantată prin utilizarea unor baze de date criptate. Această aplicație a fost gândită să fie cât mai ușor accesibilă, utilă, sigură și în același timp să nu sperie utilizatorul”, a declarat Bogdan Rad, mobile developer, co-fondator MedValet.

Aplicația MedValet poate fi descărcată gratuit din App Store, Google Play și Huawei AppGallery. Pentru a utiliza aplicația MedValet, pacienții trebuie să creeze un cont și să introducă informațiile medicale relevante. În aplicație se generează și un cod QR care va fi scanat de medic. La rândul lor, medicii trebuie să se înregistreze și să solicite acces la istoricul medical al pacienților.