Fieldbit este un startup israelian care mi-a fost prezentat, în Tel Aviv, de reprezentanți ai Deutsche Telekom, companie care susține puternic antreprenorii din acea țară.

Fieldbit face software pentru ochelari inteligenți. Dacă aveați impresia că ochelarii inteligenți au murit odată cu Google Glass, vă înșelați. Google poate că a dat chix cu produsul său - un gadget destinat consumatorilor de rând -, dar a inspirat alte companii care au găsit piețe mai potrivite pentru astfel de dispozitive.

Pe scurt, cu toate că ochelarii inteligenți nu sunt pentru oricine, asta nu înseamnă că nu sunt pentru nimeni. Ei au ajuns să fie folosiți în diverse medii industriale, iar Fieldbit produce software pentru aceste dispozitive electronice utilitare. ODG R7, Epson Moverio, Vuzix M-300 sau RealWare HMT-1 sunt doar câteva dintre modelele care pot folosi tehnologia de realitate augmentată creată de Fieldbit.

Ce este Fieldbit și cum transformă orice muncitor în expert

Fieldbit se folosește de capacitățile ochelarilor inteligenți și de puterea de procesare a smartphone-urilor pentru a analiza și a recunoaște obiecte. Apoi, în loc să genereze automat diverse animații și elemente grafice (cum fac majoritatea aplicațiilor de AR care au scopuri de entertainment), lasă o altă persoană să vadă și să adnoteze în timp real diverse zone din imaginile transmise de ochelari.

Astfel, un muncitor care se confruntă cu o problemă a unui utilaj, își poate pune ochelarii pe nas și poate arăta unui supervizor situația cu care se confruntă, iar supervizorul îl poate ghida în timp real. Problema este rezolvată de la distanță, instant, iar angajatorul nu mai pierde bani.

Aplicația este ușor de folosit, iar interfața este simplă, atât pentru supervizori, cât și pentru cei care poartă ochelarii. Experții fac drag and drop pentru a marca anumite zone din imaginile trimise de muncitori. Pot adăuga text, pot încercui lucruri sau pot folosi săgeți pentru a da indicații complexe. Sistemul folosește inteligența artificială pentru a identifica obiectele, deci dacă personalul din fabrică se mută în altă zonă cu privirea, nu va fi o problemă - indicațiile rămân ”lipite” virtual de obiectul pentru care a fost făcută solicitarea.

Software-ul din ochelari poate fi controlat cu ușurință, prin mișcări ale capului, iar supervizorii de la computere pot transmite și ei video și voce în timp real.

Fieldbit există în trei versiuni. Fieldbit Hero este produsul flagship al companiei israeliene și vine la pachet cu toate cele descrise mai sus. Fieldbit Cosmic își propune integrarea unor informații de bază direct în echipamente, iar Fieldbit Logic presupune crearea de proceduri predefinite prin accesul la un software de edtiare special, dar și convertirea automată a procedurilor deja existente într-un format acceptat de ochelarii inteligenți.

Educația în AR, o posibilitate

Reprezentanții companiei spun că software-ul poate fi folosit și pentru training-uri, dar și pentru formarea viitorilor angajați, nu doar pentru ajutor în timp real. Cu toate că fondatorii sunt de părere că realitatea augmentată își are clar un rol în școli, licee și universități. Există deja alte startupuri care se ocupă cu așa, iar dispozitive care se folosesc de realitatea augmentată, de VR sau de realitatea mixtă sunt din ce în ce mai multe.

Cei de la Fieldbit preferă să se concentreze pe zona industrială și au deja câțiva clienți importanți. Printre ei se numără companii precum Xerox, Intel, Fujifilm, Brittish Petroleum sau Kodak. Startupul își are sediul în Israel, unde lucrează 16 oameni, dar există și câțiva colaboratori care lucrează part-time din SUA.