Investitorii sunt încrezători în potențialul unei platforme bazate pe tehnologie, așa că startup-ul Convoy a primit o investiție de 185 de milioane de dolari Seria C și este propulsat la statutul de unicorn, fiind evaluat la peste 1 miliard de dolari, scrie GeekWire. Convoy a fost fondat de Dan Lewis și Grant Goodale, foști angajați ai Amazon, care au plecat din companie în 2015, ca să lanseze startup-ul. În cei 3 ani, Convoy a ridicat 265 de milioane de dolari.
Convoy a dezvoltat un program prin care conectează expeditorii cu șoferii de camioane, similar cu modul în care Uber, Taxify și Lyft conectează călătorii cu șoferii disponibili. Tehnologia companiei ajută expeditorii să obțină prețuri mai bune și să urmărească transportul. În același timp, camionagiii economisesc bani atunci când sistemul le dă o încărcătură la întoarcere, în loc să meargă cu mașina goală. Potrivit unuia dintre cofondatori, camioanele circulă goale 40% din timp.
Ultima rundă de investiții a fost condusă de CapitalG, fondul de investiții al Alphabet, compania din spatele Google. Printre investitorii care au finanțat startup-ul și în celelalte runde se numără Y Combinator, cel mai mare accelerator din Silicon Valley, Bill Gates, Jeff Bezos, CEO-ul Salesforce - Marc Benioff și fostul președinte al Starbucks - Howard Behar.