V7 Startup Studio este destinat echipelor mici și medii, dar și freelancerilor, numitorul comun fiind eficacitatea lucrului dintr-un birou premium, într-un regim flexibil și cu avantaje ce constituie premise dovedite ale inovației. Localizat în cea mai dinamică zonă office din centrul orașului și în cadrul ansamblului mixed-use Palas, hub-ul va avea o suprafață de aproximativ 800 mp, cu extindere la 2.000 mp până la sfârșitul anului viitor.

Astfel, la fel ca și în București, unde reunește o comunitate de peste 50 de companii și organizații de impact din România, V7 Startup Studio va oferi în Iași un spațiu de lucru centrat pe comunitate, colaborare, interacțiune și creativitate.

Rezidenții vor avea acces deopotrivă la toate facilitățile corporate necesare, dar și la beneficii adiționale precum o rețea de mentori, investitori, experți și organizații care să le ofere suportul optim pentru dezvoltarea profesională și personală.

V7 Startup Studio se deschide în rețeaua office United Business Center dezvoltată de IULIUS în proiectul mixed-use Palas, care reunește cea mai mare comunitate de business din Iași - 70 de companii etalon în industriile tehnologiei și automotive și 9.000 de angajați, își va completa mixul de chiriași prin inaugurarea unui spațiu de coworking în clădirea UBC 3.

V7 Startup Studio de la Iași are 90 de birouri, atât în zona open space, cât și în spații private, complet utilate și amenajate. Spațiul mai include săli de întâlniri, sală de evenimente corporate, zone de relaxare cu expoziții de artă permanente și temporare, zonă open space pentru întâlniri informale, bibliotecă, bucătărie de tip cafenea, zona de printing și papetărie.

De asemenea, va exista acces la o terasă de aproximativ 200 mp cu vedere către Palatul Culturii.

Spațiul de coworking este localizat la etajul 3 al UBC 3 și își propune ca, pe lângă oferirea celor mai bune condiții de lucru conforme standardului de birouri clasa A, să contribuie și la stimularea mediului antreprenorial local, realizând acest lucru prin facilitarea networkingului între rezidenți și crearea prilejurilor optime pentru dezvoltarea de proiecte în comun.

„Iașul nu numai că este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar înregistrează o importantă creștere economică și o dezvoltare continuă a infrastructurii de business, în special în IT și industriile conexe. Sigur, aceste premise, dar și faptul că putem să ne deschidem aici prima locație din afara Bucureștiului, alături de un partener care a dovedit constantă inovație în domeniul său de activitate și care ne poate oferi nu numai cea mai bună poziționare, în inima orașului, dar și oportunitatea să aducem valoare mediului de afaceri, au contat în luarea deciziei de a ne extinde la Iași’’, a spus Miriam Constantin, owner V7 Startup Studio.