VALROM este unul dintre sponsorii principali ai proiectului viziere.ro prin care s-au donat peste 330.000 de viziere către prima linie împotriva SARS-CoV-2.

Pe perioada stării de urgență compania s-a implicat activ achiziționând materiale din fonduri proprii și punându-și la dispoziție angajații și linia de producție pentru ca vizierele să ajungă la cadrele medicale din toată țara.

Compania a început producția efectivă de măști chirurgicale în urmă aproximativ 16 săptămâni. Acum se lucrează într-un schimb, pe 2 linii automatizate iar conducerea companiei estimează că va ajunge la o capacitate de producție de 200.000 măști/zi.

Măștile produse de VALROM Industrie sunt realizate conform standardelor europene: EN 14683:2019+AC:2019 si EN 149:2001+A1:2009, precum si Acordul CEN CWA 17553:2020 (E).