Aleco Air a fost fondat de Alex Țuca, antreprenor care a pornit pe vremea când piața aproape că nu exista în România. Dacă în ultimele luni românii au devenit din ce în ce mai interesați de purificatoare și dezumidificatoare, în trecut situația nu era tocmai aceeași.

Aleco Air are în momentul de față trei linii de business, de la producția de astfel de dispozitive, vânzarea către spații industriale de astfel de echipamente, dar și vânzarea de vehicule electrice de tip trotinete și monocicluri.

În perioada pandemiei business-ul a crescut cu 50%, pe măsură ce oamenii au conștientizat nevoia de aer curat și de protejarea celor din jur. Aleco a ajuns la 5 milioane de euro pe an, iar anul acesta doresc să se mențină la acest nivel.

La nivel mondial, piața de dispozitive de tratare a aerului e estimată la 30 de miliarde de dolari pentru 2021, pe măsură ce oamenii vor dori să se protejeze în casele lor. Conform statisticilor, 77% din locuitorii Uniunii Europene sunt expuși la emisii poluante care depășesc limitatele impuse de Organizația Mondială a Sănătății.

Am discutat cu Robert Manea în cadrul unui interviu video. Îl poți urmări mai sus. Principalele citate ale acestei discuții pot fi citite mai jos.

Oamenii încep să știe ce vor

  1. Am pornit din zona de dezumidificatoare acum câțiva ani buni. Acum 6-7 ani stăteam în call center și încercam să explicăm, nu să convingem, ce înseamnă dezumidifcatorul și la ce ajută. Oamenii știau că au o problemă, cu mucegaiul, dar nu știau care e rezolvarea. Lucrurile s-au schimbat. Acum vin oamenii la noi și știu ce vor.
  2. Aceste aparate de purificare și dezumidificare își fac loc pe lista home appliance-urilor pe care un om și-o face ca să se mute într-o casă nouă sau ca să aibă asigurat confortul la el în locuință. Dincolo de aragaz, hotă, frigider.
  3. S-a schimbat cumva și interesul oamenilor către calitatea aerului. Dacă facem comparație cu piața alimentară, e vorba de un lifestyle, de cum mănânci, pentru că te trezești că ai ajuns la un surplus de 20 de kilograme, și aici oamenii conștientizează că este praf în casă, sunt elemente pe care nu le văd, au apărut studii care explică cum un aer impur, nociv, afectează nu doar sănătatea la nivelul căilor respiratorii, ci și dezvoltarea copiilor. Implicațiile sunt majore.

Pandemia și interesul oamenilor

  1. Dacă ne uităm la ultimele 6-9 luni, un impact major a fost pandemia de Covid-19 unde oamenii au conștientizat că există ceva invizibil. Alertele pe zona aceasta au pornit de toamna trecută când au fost celebrele hărți roșii ale poluării în București și alte orașe ale țării. Sunt alerte din orașe pe care le consideram curate, cum ar fi Brașov, care e în top 5 orașe poluate din România.
  2. Ne-am dat seama că uneori aerul din casă e și mai poluat decât cel de afară. Trebuie să faci ceva. Există tehnologie, există aparate și există filtre care pot să îmbunătățească semnificativ calitatea aerului.
  3. A crescut interesul oamenilor. Noi avem și o zonă offline, un magazin în mall, dar online-ul a fost vizibil crescută. În special pe zona de purificatoare și pe produse care au lampă UVC, care este demonstrat că distrug microorganismele.
  4. Anumite zone de business au crescut. Pe partea de purificatoare a crescut interesul. Am fost în primele luni de pandemie cumva out of stock și a trebuit să facem eforturi ca să aducem aparate de la partenerii noștri din Europa. Noi și producem astfel de aparate, dar comercializăm și alte mărci. A fost o perioadă de câteva săptămâni când ne-am bazat pe un stoc limitat. Acum lucrurile au intrat în normal.

Business-ul din 2020 față de 2019

  1. Ca business am trecut ok peste această perioadă. Este loc de creștere. Pe partea de purificatoare am crescut peste așteptările normale preconizate de acum 1-2 ani.
  2. Și noi am fost afectați de pandemie. Am fost afectați de închiderea magazinului din mall. Am făcut eforturi de a ține echipa legată. Au fost o serie de măsuri luate de noi pentru a proteja echipa. Chiar am apelat la aceste produse pe care le vindem noi ca să sterilizăm coletele. Avem echipe care se rotesc.
  3. Bugetele pot să plece de la câteva sute de lei pentru un purificator. Limita superioară mai puțin fixă. Cu 1.500 - 2.000 de lei poți să ai un purificator cu o capacitate mare.
  4. Vrem să rămânem la nivelul anului trecut ca nivel de business sau cel puțin să reușim să satisfacem cererea din piață cu aceleași resurse.

Ce face și ce nu face o lampă UVC în casă?

  1. Spectrul UV este larg și are niște zone destul de bine definite la nivel științific. E împărțit UVA, UVB și UVC. Soarele le emite pe toate, dar pe pământ ajung doar UVA și UVB, cele care ne ajută să ne bronzăm sau să ne ardem în timpul verii. Ele afectează pielea, dar la nivel superficial. UVC e acel tip de lumină care pătrunde în adâncime și are capacitatea de a distruge structura de ADN a microorganismelor. E dăunătoare organismului uman. UVC nu îl găsim în stare naturală, dar îl găsim în lămpi, Ele trebuie folosite într-o anumită manieră.
  2. Un purificator cu o lampă UVC inclusă, își distruge microorganismele din filtrul HEPA. Dacă nu cureți filtrele, poate deveni un mediu chiar mai periculos.
  3. Dacă îți iei lampă UV acasă, trebuie să eliberezi camera și lași suprafețele care trebuie decontaminate. Trebuie respectate anumite protocoale.