Pe 19 octombrie, Innovation Labs organizează finala, adică Demo Day. 20 de startup-uri vor prezenta în fața juriukui. Noi am discutat cu Andrei Pitiș și Răzvan Rughiniș, cofondatori ai Innovation Labs, dar și cu Vladimir Oane, antreprenor și președinte al board-ului competiției. Am vrut să vedem cum a evoluat Innovation Labs, dar și ce a adus pentru tinerii din România.

Innovation Labs este un program de incubare și pre-accelerare. Adică tineri din universități tehnice fac echipe și propun proiecte de startup-uri. Cele mai bune idei intră mai departe în program și sunt rafinate alături de mentori care au dezvoltat la rândul lor afaceri. Astfel, la final ajung 20, iar multe dintre echipele care vor prezenta pe scenă sunt mult mai departe de stadiul de idee, luând investiție sau având în față un traseu promițător.

Începuturile Innovation Labs

Am povestit cu Andrei Pitiș despre primii ani de Innovation Labs și cum a evoluat.

„Față de atunci sunt foarte multe echipe. Atunci trăgeam de ei să vină. Programul era la început, trebuia să-i incentivăm, să-i încurajăm să vină în acest program, pentru că majoritatea erau din facultatea de calculatoare, ar fi urmat un job plătit foarte bine ca și acum. Și pentru unii însemna și să trăiască o dezamăgire cruntă că nu-și fac ce-și doresc în viață în jobul acela”, spune Pitiș, astăzi un antreprenor cu experiență în România.

Povestește că la început au luat exemplul altor țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, acolo unde sunt astfel de programe care arată studenților ce înseamnă o viață antreprenorială.

Și Răzvan Rughiniș își amintește de acele prime momente când a luat naștere Innovation Labs.

„Simțeam că există un potențial extraordinar al tinerilor din universități care să își asume curajul de a-și pune ideile unui juriu, dar nu știam dacă va funcționa. Și noi până la urmă suntem tot un startup. Din fericire suntem un startup care a venit la un moment oportun. Am reușit să ridicăm o emoție a lui Andrei Pitiș, o emoție a mea în care să sprijinim tinerii să iasă din spațiul lor de confort și să vină cu idei care să schimbe viețile tuturor. Lucrurile s-au schimbat extraordinar” ,spune Rughiniș.

„Suntem 9 ani mai târziu, sunt numeroase inițiative adresate tinerilor, avem echipe de startup, avem finanțări incipiente, cât și în runde mature. Un ecosistem extraordinar și putem acum să ne vedem cu ceva mai multă certitudine drumul pe care am pornit e un drum extraordinar care produce valoare pentru întreaga societate, nu doar pentru universitate, nu doar pentru niște indivizi, ci pentru întreaga societate românească”, vorbește acesta despre evoluția programului.

„Iată că acum după 9 ani avem un număr record de echipe. 177 de echipe au venit la start. Din care am selectat 71 în prima fază, 41 peste vară, 34 au intrat în semifinale și marți pe 19 octombrie veți putea vedea cei 20 de finaliști. E incredibil, dimensiunea este o caracteristică principală a acestei ediții și anumite domenii”, spune bucuros Pitiș.

Innovation Labs în 2021

Anul acesta sunt 20 de echipe în finală, din diverse domenii tehnologice. Dar unele ies în evidență.

„Trendul de medical început anul trecut continuă. Trendul de medical e din ce în ce mai prezent și cu soluții din ce în ce mai interesante, la intersecția dintre AI și medical este zona de imagistică și avem vreo două echipe foarte interesante care detectează marginile sau forma tumorilor de pe radiografii”, spune Andrei Pitiș.

„Și avem un track nou de blockchain în care sunt deja câteva startup-uri, dintre care este unul notabil care este la intersecția dintre climate change și blockchain și face un tracking al reciclării de plastic prin intermediul blockchain”, mai explică acesta.

În plus, față de alți ani, scade distanța dintre participarea la Innovation Labs și o posibilă investiție.

„Scade distanța dintre Innovation Labs și investiție. Ba chiar avem două echipe pentru care distanța e negativă. avem Vatis Tech, avem Mediq, avem Bookr care e în discuții pentru investiție, Siscale. Avem și echipe mai vechi care au luat investiție, cum ar fi Knosis, Soleadify, Xvision, Pentest Tools din zona de cybersecurity. Zona de cybersecurity este o zonă la care România se pricepe. Vedem deja runde de investiții, vedem alte echipe care merg apoi în alte acceleratoare la un nivel mai înalt. Poate că Innovation Labs le-a oferit prima experiență antreprenorială unor studenți, iar ei merg la un alt accelerator. Avem startup-uri la acceleratorul Spotlight la How to Web, în Techcelerator avem echipe care participă”, explică Pitiș.

El menționează că acesta nu era scopul inițial al programului, pentru că ei voiau să creeze o mentalitate, dar treptat s-au format startup-uri care sunt pregătite să ia runde de investiții sau care iau deja finanțare înainte să intre în program. În plus, mai sunt și spinoff-uri din cercetare științifică fundamentală.

Cum se schimbă mentalitatea studenților

An de an studenții devin din ce în ce mai antreprenoriali și mai concentrați pe rezultate.

„Focusul meu în discuțiile pe care le am cu partipanții e să-i fac să înțeleagă ce reprezintă, de fapt, inovația. Și că tehnologia nu este cea mai importantă chestie. Tehnologia este doar o unealtă, dar ea este utilă și inovatoare doar dacă este pusă în niște soluții care ajută pe cineva. Cine e acel cineva, care e problema lui? Cum îl ajută soluția ta?”, explică Vladimir Oane implicarea sa.

El menționează că de multe ori studenții intră în facultățile tehnice și învață să fie ingineri. La Innovation Labs se iau acești ingineri și sunt puși în fața problemelor pe care trebuie să le rezolve.

„E un shift de mentalitate destul de important și e de muncit. Nici eu când eram student nu știam asta. A trebuit să o învăț prin metoda pumnului în gură, dar dacă oameni ca noi putem să influențăm pe tinerii ăștia și să le dăm din secretele antreprenoriatului mai devreme decât mai târziu s-o lipi ceva”, explică Oane traseul său.

„Eu probabil m-am făcut antreprenor de nevoie. Că joburi mișto pe vremea aia nu prea erau. Când eram eu student la începutul anilor 2000 dacă voiai să lucrezi în tech cele mai bune joburi erau niște joburi de outsourcing destul de plictisitoare și repetitive. Te făceai antreprenor dacă credeai că timpul tău poate fi folosit mai bine”, mai spune Oane.

Ce ar fi fost Innovation Labs pentru mentorii de azi

Acum 20 de ani nu existau programe suport ca Innovation Labs. Am vrut să aflăm de la Răzvan Rughiniș sau Vladimir Oane cum ar fi văzut ei acest program la vârsta studenților de azi.

„Ar fi fost un program suport fenomenal. Țin minte când eram eu și colegii mei la început ne era foarte greu să ne justificăm nouă, părinților, colegilor că noi ne facem antreprenori. Toată lumea se uita la noi ciudat. Nu puteți să vă luați un job cinstit?”, spune Vladimir Oane. El explică faptul că Innovation Labs nu e doar despre concurență și învățare, ci despre a avea o rețea de oameni care să susțină antreprenorii la început de drum la nivel personal și să răspundă la întrebări.

Răzvan Rughiniș își amintește, de asemenea, că atunci când era student a avut două inspirații Menționează numele profesorului Țăpuș, care i-a oferit suport necondiționat, dar și pe cel al lui Andrei Pitiș, un student mai mare atunci decât el și diferit în mentalitate.

„Și care într-un fel avea alte întrebări, alte ambiții și care m-au scos din spațiul meu de confort. Venisem la Automatică și Calculatoare ca să fiu programator și trăiesc o viață bună. Andrei nu era dornic de această soluție foarte la îndemână. Și lucrurile pe care le-am descoperit împreună au fost extraordinare”, explică Rughiniș.

„Am reușit să cunoaștem oameni extraordinari pe care astăzi tinerii ce vin la Innovation Labs pot să-i cunoască, să-i internalizeze. Toată această descoperire antreprenorială nu este despre o rețetă, nu e despre o soluție la cheie, ci despre un parcurs pe care dacă-l faci cu oamenii potriviți poate să te ajute să vezi o valoare care e în tine, dar pe care singur o descoperi mai greu”, mai spune acesta.

Antreprenoriatul e un drum excelent astăzi

„Antreprenoriatul nu este o caracteristică foarte bine exploatată de către sistemul educațional românesc. Noi am hotărât să înființăm Innovation Labs ca o adăugare, ca o chestie în plus care să permită studenților și elevilor să-și descopere această latură”, spune Andrei Pitiș, care a fondat în trecut Vector Watch, startup vândut către Fitbit și apoi spre Google, iar astăzi are fondul de investiții Simple Capital.

„Un antreprenor care creează o firmă de tehnologie în principal ce creează el, de fapt? El creează prosperitate în țară. Este vorba de niște produse tehnologice care sunt, de fapt, niște softuri care se vând pe bază de licență de foarte multe ori unor clienți străini. În Innovation Labs în particular punem accent pe startup-urile care au această ambiție globală. Practic vând inteligență, nu cu oră, ci inteligență licențiată. Un soft îl scrii și poți să-l vinzi de 1.000 de ori dacă știi să-l împachetezi și găsești clienții potriviți. Și practic aduc bani în țară. Publicul larg ar putea să zică „ce-mi pasă mie că IT-iștii ăștia se îmbogățesc?”, explică el de ce trebuie să susținem startup-urile.

Antreprenorii de azi din tehnologie investesc în imobiliare, în agricultură, dezvoltă țara și cresc economia.

„E o transformare de care noi ca societate trebuie să fim mândri, că antreprenoriatul a devenit așa o chestie acceptată și la nivel universitar. Și după aceea avem corporațiile acestea pe care le uneori le arătăm cu degetul că s-au blazat, care fac parte din Innovation Labs și care împing și susțin oamenii și dau resurse, tehnologie și bani. Să ai un sistem de colegi fac și ei parte din program alături de tine cred că este un sprijin fenomenal. Nu știu ce aș fi făcut eu cu Innovation Labs în anii de început, dar aș fi fost mai departe dacă aveam acces la ceva de genul ăsta”, spune și Vladimir Oane.