Abonează-te aici la canalul nostru start-up.ro Business pentru a vedea aceste video-uri în avanpremieră.


Acum ceva vreme primarul orașului Denver din Statele Unite a spus un lucru ce mi-a rămas în minte. „Secolul 19 a fost secolul imperiilor. Secolul 20 al națiunilor-stat, iar secolul 21 va fi cel al orașelor”. La 1800 doar 3% din populația lumii trăia în orașe, la 1950 doar 29%, iar în 2008 am ajuns la o proporție de 50%. Aici sunt locurile de muncă, aici se mișcă economia. Iar până în 2040 65% din populația lumii va trăi în oraș.

În plus, putem să ne imaginăm o lume unde ne vom muta la țară cu toții, dar asta ar însemna să transformăm sate și comune în noi orașe. Ne vom retrage să ne relaxăm acolo, dar ne vom întoarce în oraș pentru alte nevoi. 60% din veniturile lumii vin din top 600 centre urbane ale lumii.

Cu toate acestea, hai să fim realiști, orașele nu mai sunt atât de plăcute. E aglomerație, zgomot, poluare. Pandemia ne-a făcut să ne uităm altfel la străzile noastre.

Ce este, de fapt, un oraș smart?

Un smart city e un loc unde calitatea vieții cetățenilor crește, unde infrastructura educațională, de sănătate și mobilitate sunt bine puse la punct, iar interacțiunea cu autoritățile e facilă.

Într-o discuție cu reprezentanții Urbanize Hub pe start-up.ro, colegul meu Florin Cașotă afla de la aceștia că orașul smart are un transport public eficient și confortabil. De asemenea, într-un oraș smart există suficiente locuri recreaționale pentru familii, spații pietonale și un oraș sigur.

Dacă știi când vine autobuzul în stație printr-o notificare primită pe telefon vei ști când să ieși din casă. De asemenea, mai mult transport public înseamnă mai puține mașini, mai puțină poluare și mult mai multe spații pietonale.

Conform fondatorului Urbanize Hub, Grațian Mihăilescu, primul pas spre un oraș smart e strategia clară pe termen lung. Iar al doilea pas e investiția în transport sustenabil, electric sau pe bază de hidrogen, infrastructură de mobilitate pentru trotinete și biciclete, dar și investiții în sisteme de camere și inteligență artificială pentru reducerea infracționalității.

Nu trebuie să uităm și de interacțiunea cu autoritățile. Zilele trecute am făcut cea mai simplă operațiune posibilă: am vândut o mașină. Pentru acest lucru a trebuit să mă duc fizic la un ghișeu unde am primit 5 exemplare din același document ștampilat. De ce? Pentru că unul rămâne la Taxe și Impozite, unul la cumpărător, altul la vânzător, altul se duce la Poliție. Plimbi hârtii, iar asta înseamnă că-ți plimbi timpul. Interacțiunea cu administrația într-un oraș smart trebuie digitalizată.

În luna martie a anului 2021 Orange a lansat programul Cities of the Future, în care și-a propus să identifice companii tinere din România care dezvoltă produse ce îmbunătățesc experiența oamenilor în orașe, procesele administrațiilor publice sau facilitează relația dintre cetățeni și primării.

Am descoperit astfel startup-uri care transformă deja orașele din România, cum ar fi UrbanAir, Nooka, yeParking, HereItIS, SecurifAI, Hola Romania sau uRAD Monitor. Acum vreau să povestesc despre două startup-uri din Cities of the Future care pot schimba lucrurile în zonele urbane. Totul pe înțelesul tuturor.

CityDock

CityDock e un startup care vrea să ofere o infrastructură pentru trotinetele electrice, prin intermediul unor stații de încărcare amplasate în tot orașul. Știm cu toții că mergi cu trotineta 20-25 de kilometri și apoi o bagi în priză. Dar dacă ai putea face asta în timp ce te deplasezi prin oraș, fără să stai cu stres?

CityDock e fondat de Marian Mușat, unul dintre fondatorii Flow, un business care a fost printre primele ce a oferit trotinete electrice de închiriat în București. Ei fac stațiile după un design propriu și patentat, iar prin intermediul unei aplicații mobile pot avea un management al utilizatorilor și oferă informații despre stațiile de încărcare.

În plus, proprietarii clădirilor de birouri pot fi factori importanți în schimbarea orașelor. Vedem în jurul nostru cum cartiere întregi s-au transformat cu ajutorul clădirilor de sticlă și aluminiu. CityDock poate să integreze soluția la primării, hoteluri, clădiri de birouri, pentru ca cei care se deplasează de acasă să folosească mijloacele alternative de transport.

De altfel, în pandemie am aflat de fapt una dintre hibele mari ale orașelor și de ce oamenilor le-a plăcut să lucreze de acasă: drumul spre birou. Cât de greu e să te convingi astăzi că are sens să faci 2 ore dus-întors până la birou?

CyberEdu

CyberEdu este un startup care acoperă decalajul dintre teorie și practică în procesul de învățare a securității cibernetice, printr-o soluție alternativă pentru dezvoltarea abilităților practice. Se concentrează pe o instruire personalizată în funcție de competențe.

Dar de ce ai nevoie într-un oraș smart de securitate cibernetică? De ce contează? Pentru că dacă astăzi la intrarea într-o școală ai un paznic, pe viitor vei avea nevoie de camere de supraveghere. Iar polițistul din intersecție va fi înlocuit de o rețea de senzori care vor ști când să facă semafoarele roșii, când să comunice cu mașini autonome sau cu trotinete pe care vom fi noi.

Așa că educația în zona de securitate cibernetică va fi unul dintre skill-urile viitorului. La nivel personal vom fi nevoiți să avem cunoștințe de bază pentru a ști să ne apărăm. Astăzi abia știm să recunoaștem niște mail-uri care vor să ne fure banii. În viitor, într-o lume tehnologizată, trebuie să reducem această diferență de cunoaștere dintre noi și tehnologie.

CyberEdu e un startup românesc care oferă o platformă de educație pentru oameni obișnuiți, pentru companii sau universități. Așa cum la școală făceam cultură civică atunci când eram mici și venea „sectoristul” să ne învețe să trecem strada, așa vom fi nevoiți pe viitor să știm cum să trecem în siguranță autostrada digitală.

Platforma se bazează pe exerciții sub forma unor provocări, un sistem de recompense și clasamente și o experiență de învățare imersivă. Pentru că în viitor, cine va rămâne în urmă la educația tehnologică va fi în rândul analfabeților funcțional.

Așadar, acestea au fost două startup-uri care influențează profund viitorul în orașele din România și nu numai. Ele aduc un beneficiu pentru o lume care se apropie de noi și în care tehnologia va fi principalul nostru aliat.

Prin programul Cities of the Future, care face parte din Orange Fab România, au fost identificate și ajutate startup-uri care pot să influențeze schimbarea. Prin colaborarea pe care o au cu Orange acestea au acces la tehnologie, testare, un pool de clienți important și la alte oportunități de piață care pot să-i facă să crească.