Pe scurt, iată definițiile acestor noțiuni.

Când spunem despre un vin că este organic poate să se refere la următoarele două situații: prima ar fi aceea în care strugurii sunt cultivați după principiile agriculturii ecologice, iar a doua se referă la vinul care a fost vinificat din struguri proveniți din agricultura organică, folosind tehnici de vinificare organică.

Viticultura organică se referă la faptul că strugurii sunt crescuți fără utilizarea îngrășămintelor, fertilizării sau a altor tratamente sintetice. Iar în vie este încurajată biodiversitatea prin plantarea diferitelor plante care ajută dezvoltarea viei.

Vinul organic poartă această denumire pe etichetă, care referă la faptul că strugurii provin din culturi acreditate drept organice. Mai mult, în procesul de vinificare se folosesc doar componente certificate organic, iar valoarea permisă de sulfiți este de 30-50 mg/litru (mult mai mică decât la vinurile non organice).

Bine, bine! Și care e treaba cu biodinamic vă veți întreba? De unde și până unde acest termen?

Începută în 1920 de filosoful austriac Rudolf Steiner, biodinamica este metoda de creștere a strugurilor (și nu numai), bazată atât pe practicile non-invazive, cât și pe un calendar astronomic specific. Fiecare zi coincide cu unul dintre elemente: pământ, foc, aer și apă. Zilele sunt organizate pe zile de fructe (de preferat pentru recoltarea strugurilor), zile de rădăcină (tăiere), zile de frunze (udare) și zile de flori, unde podgoria ar trebui să fie neatinsă. Sau cum este definită de practicanții săi: o filosofie agricolă holistică.

Practic, agricultura biodinamică se ghidează după standardele agriculturii ecologice. Însă, respectarea calendarului lunii este esențial. Putem spune că viticultura biodinamică este și ecologică, dar și reciproca nu este valabilă.

Vinul biodinamic se referă la acel vin obținut din struguri crescuți după practicile biodinamice, unde fermentarea are loc cu ajutorul compușilor naturali existenți în struguri, fără drojdii selecționate, enzime, bacterii sau altă biotehnologie. Și în cazul acestor vinuri, nivelul de sulfiți este reglementat la minimum.

Cel care a crezut în puterea naturii și a agriculturii holistice încă din 2011 a fost Bogdan Mihalcea, antreprenor român, cu business-uri în industria energiei în Portugalia, care plantează 154 de ha de viță de vie în satul Peștera din Dobrogea, DOC Murfatlar. Călătoriile sale inițiatice în frumoasa lume a vinului l-au făcut să înțeleagă faptul că vinul bun pornește întotdeauna din vie. Că struguri sănătoși și gustoși sunt cheia marilor vinuri ale lumii. Astfel s-a născut ideea cultivării celor 154 de ha după principiile biodinamicii. Aici, în 2011, a luat ființă prima fermă biodinamică a României.

Revenind la vin, pe mine una m-a inspirat vremea de afară, pofta de preparate tot mai consistente cum ar fi jumările de mangalița, cotletele de berbecuț sau tocănița de toamnă cu legume suculente și carne de vită să degust primul vin biodinamic 100% din România - PĂTRAR Syrah, de la Domeniul Bogdan.

Syrah-un este acel soi definit de culoarea sa cu tente violet intens și prin aromele de fructe negre proaspete și condimente picante, care se asociază perfect cu preparatele din carne mai sus pomenite.

În esență, vinul biodinamic are același gust cu cel vinificat în stilul modern.

În schimb, Pătrar Syrah are acea amprentă a zonei pe care o recunoști din primul moment: gustul amplu, elegant și tușele saline care amintesc de zilele însorite și de mirosul inconfundabil al mării. Este fără doar și poate un vin de băut acum, dar și de păstrat pentru că se anunță o evoluție interesantă în sticlă. Grăbiți-vă! Cantitățile puse spre vânzare de producător sunt limitate.

Îl găsiți pe www.desprevin.ro în pachetul PREMIUM alături de jocul de degustare prin care poți să-ți testezi cunoștintele în materie de arome și senzații.

Din Dobrogea, vinurile organice și biodinamice de la Domeniul Bogdan vă așteaptă să vă spună povești despre natură și să vă încânte simțurile. Le găsiți pe toate in pachetele noastre de degustare din această săptămâna pe www.desprevin.ro , așa că bucurati-vă de vin!