vivo lucrează încontinuu pentru a oferi design şi tehnologii inovatoare, ţinând cont în primul rând de preferinţele utilizatorilor. Dar la ce lucrează inginerii, liderii şi inovatorii din domeniul smartphone-urilor? La ce tendinţe ar trebui să ne aşteptăm în viitor? Iată câteva dintre inovaţiile de astăzi care vor redefini ziua de mâine.

Viitorul imaginilor de pe dispozitivele mobile

Tehnologia avansată pentru camere foto este unul dintre principalele elemente care fac diferenţa în industria smartphone-urilor. Începând cu 2022, inovaţiile optice vor reprezenta o zonă importantă de cercetare şi dezvoltare care va contribui la atingerea unui nou nivel de calitate pentru fotografiile şi filmele realizate cu un smartphone. vivo este un lider în această privinţă, datorită parteneriatului pe termen lung încheiat cu ZEISS, unul dintre cele mai revoluţionare branduri de optică şi optoelectronică. În laboratorul de imagistică vivo ZEISS, echipele de R&D ale ambelor companii colaborează şi îmbină experienţa unică în domeniul opticii cu expertiza vivo în dezvoltarea de smartphone-uri. Rezultatul: funcţiile unice ale echipamentelor profesionale de imagistică pot fi adaptate la smartphone-urile de referinţă vivo. De exemplu, vivo foloseşte deja lentile cu sticlă cu transmisie puternică a luminii, împreună cu tehnologii avansate de tratare a sticlei pentru obţinerea unor imagini de înaltă calitate.

Procesare inteligentă a fotografiilor

Smartphone-urile au determinat schimbarea şi evoluţia componentelor hardware ale camerelor încorporate. În viitor, funcţiile software şi de procesare a imaginii vor avea un rol tot mai important în dezvoltarea noilor tehnologii. vivo a trecut la algoritmi folosiţi la nivel de hardware odată cu introducerea cipului de imagistică V1, care a marcat şi începutul fotografiei computerizate, o tendinţă care va câştiga mai mult teren începând cu 2022. Cipul V1 oferă un sistem IA de înaltă calitate, dar şi viteză mai mare şi un consum de energie mai mic. Poate că utilizatorii nu observă că smartphone-urile vivo folosesc un silicon îmbunătăţit, dar diferenţa se va vedea la performanţă, fotografiere şi filmare.

Eficienţa IA a smartphone-urilor se va dubla

Pentru 2022, inginerii vivo apreciază că eficienţa IA se va dubla şi multe tehnologii vizionare vor deveni realitate. Cercetarea din laboratoarele vivo IA acoperă mai multe zone de inovare în tehnologie şi performanţă pentru smartphone-uri, inclusiv sisteme de camere, procesarea limbajului natural, voce, învăţare asistată de maşini, grafice de cunoştinţe şi motoare inteligente. De exemplu, analiza semantică în procesarea limbajului sau înţelegerea semantică a imaginilor în viziune computerizată se vor dezvolta în continuare, la fel şi optimizarea performanţei smartphone-urilor prin alocarea resurselor în mod dinamic şi inteligent. Alte zone care vor continua să se dezvolte sunt programarea inteligentă a alimentării cu energie şi optimizarea consumului energetic. În general, algoritmii IA îmbunătăţiţi le vor oferi utilizatorilor experienţe mai bune. Poate că utilizatorii nu ştiu de existenţa acestor tehnologii, dar ele sunt deja folosite în fiecare funcţie a unui smartphone, de la fotografiere la performanţa generală, alimentarea cu energie şi durata de viaţă a bateriei.

Miniaturizare, chiar şi pentru produsele din gama de mijloc

Avem peste 12.000 de angajaţi care lucrează în 10 centre R&D în toată lumea şi analizăm diverse forme şi dimensiuni pentru smartphone-uri, inclusiv posibilitatea de a avea modele pliabile, flexibile sau care pot fi rulate. Totuşi, având în vedere contextele în care sunt folosite smartphone-urile la locul de muncă şi acasă, designerii preferă în continuare forma tradiţională alungită şi cu colţurile rotunjite, aceasta fiind considerată designul cel mai potrivit, acceptat şi funcţional. vivo este una dintre companiile care foloseşte miniaturizarea chiar şi pentru produsele din gama de mijloc: folosind componente extrem de subţiri, vivo oferă un design elegant şi minimalist pentru dispozitivele mobile. Cel mai recent exemplu în acest sens este modelul V21 5G care are o grosime de doar 7,29mm* şi o greutate de numai 176g. Pentru acest model, vivo a dezvoltat în total şapte tehnologii remarcabile şi inovatoare, inclusiv cele mai subţiri componente folosite de companie pentru placa de bază, suportul pentru cardul SIM, protecţia termică şi placa de răcire.

Numărul de conexiuni 5G se va dubla şi va ajunge la 1,34 miliarde

Dezvoltarea tehnologiei şi a infrastructurii 5G va continua în forţă şi în 2022, schimbând felul în care oamenii lucrează şi trăiesc. Beneficiarii acestor schimbări vor fi utilizatorii de smartphone-uri 5G, care vor avea acces la transmisii Ultra HD, jocuri pentru dispozitive mobile, Realitate Augmentată şi Virtuală şi în acelaşi timp milioane de dispozitive se vor putea conecta la Internetul Lucrurilor, ceea ce va avea ca efect dezvoltarea oraşelor inteligente, automatizarea fabricilor şi efectuarea mai simplă a plăţilor. Conform CCS Insight [1], numărul conectărilor la reţeaua 5G se va dubla în 2022, ajungând la peste 1,34 miliarde. vivo a fost întotdeauna unul dintre cei mai mari susţinători ai tehnologiei 5G, contribuind la crearea unei lumi complet digitalizate şi conectate prin cele 3000 de brevete pentru tehnologie 5G şi prin înaintarea a peste 5500 de oferte tehnice către 3GPP. Compania a dezvoltat modele de smartphone-uri 5G pentru fiecare categorie de preţ şi contribuie la dezvoltarea tehnologiei şi la standardizarea acesteia.

6G: Lumea digitală se uneşte cu lumea fizică

Chiar dacă tehnologia 5G este în curs de implementare la nivel global, vivo se gândeşte deja la următoarea etapă pentru conexiuni mobile în bandă largă. Se preconizează că 6G va face posibilă utilizarea unor viteze incredibile, de 1 terabit pe secundă, care va permite companiei vivo să îşi pună în aplicare planul de a crea o reţea globală în care lumea digitală şi cea fizică să se unească. vivo a început oficial procesul de cercetare prin identificarea modurilor în care utilizatorii pot beneficia de noua tehnologie, oferind recomandări pentru cele mai bune rate de transfer, latenţă şi eficienţă energetică. 6G ar putea facilita o conexiune pentru aproape orice, de la clădiri și smartphone-uri la roboţi de dimensiunile unei insecte. Un studiu realizat de ABI Research [2] estimează că utilizarea comercială a tehnologiei va începe în 2028 şi noua tehnologie va fi implementată la nivel global în anii următori.