Acest articol a apărut inițial ca Nota Redacției în newsletter-ul start-up.ro. Abonează-te și tu!


Trăim vremuri interesante, în care țările își închid granițele, guvernele iau măsuri drastice, iar toată lumea își analizează stilul de viață. Cărțile de joc sunt reamestecate.

Mereu în urma unor perioade de criză, oamenii își schimbă obiceiurile, iar asta lasă loc pentru inovație. Se creează alte nevoi, să formează noi principii de consum, potențiale piețe care pot fi exploatate.

Poate suna cinic să îndemni oamenii să vadă ”partea plină a paharului” în astfel de vremuri, dar uitându-ne la cum evoluează situația în jurul lumii ne dăm seama că ce avem acum (tehnologii, platforme, echipamente, medicamente) nu este suficient, că avem nevoie de inovație reală.

Fie că vorbim despre metode de a le oferi celor aflați în carantină tot ce au nevoie fără a-i pune pe alții în pericol, despre dispozitive care să dezinfecteze, despre inteligențe artificiale capabile să dezvolte un vaccin sau despre platforme care să curatorieze informațiile și care să informeze, avem nevoie de inovație. Și aici intervii tu.

Ce te gândești să faci în timpul COVID-19?