Ascultă acest interviu în format podcast în cadrul Startup Mashup. Seria noastră de podcasturi unde invităm inovatorii României invită ascultătorii pe orice platformă de streaming. Te poți abona la Startup Mashup aici.

Interviurile start-up.ro apar înainte de apariția pe site în podcastul Startup Mashup. Acest episod este susținut de către Visa. Visa ajută afacerile mici să se dezvolte prin platforma Marile Afaceri Mici, pe care o puteți descoperi aici.


Planable a început prima oară în jurul anului 2018. La început era o unealtă pentru management social media, unde agențiile și brandurile puteau conlucra mai ușor. Să înlocuiască un plan de social media realizat în Excel.

Astăzi Planable a crescut, iar de curând au lansat în variantă de test și un produs pentru realizarea colaborativă a conținutului, fie că vorbim de newslettere, texte pentru blog sau mesaje de marketing. Astfel, Planable se transformă într-o platformă colaborativă pentru orice tip de conținut.

Am discutat cu Xenia Muntean despre traseul companiei și ce urmează.

Planable a primit o singură investiție de tip seed în 2019, de la Gapminder și Angular Ventures, alături de mai mulți business angels. Și a crescut în așa fel încât e o companie profitabilă cu 4.000 de clienți.

„Avem 4.000 și ceva de clienți, ne-am dublat de la an la an, iar în 2023 lucrurile merg bine”, spune Xenia Muntean, CEO al Planable, companie născută în Republica Moldova, crescută în România și dezvoltată global de Xenia Muntean, Vlad Caluș și Nicolae Gudumac.

Cine folosește produsul?

Planable este folosit de branduri și agenții independente de marketing și social media. „Jumătate din clienți sunt agenții, jumătate sunt branduri și busienss-uri care gestionează social media in house și cresc echipe în direcția aceasta. Vorbim de la startup-uri până la afaceri măricele”, explică Xenia Muntean.

Planable are astăzi 30 de oameni în echipă și un plan bine conturat să adauge noi feature-uri.

„Suntem un tool de planificare de work flow pentru conținut. Am început cu social media, dar mișcăm lucrurile în direcția de work flow pentru tot ce înseamnă conținut. Am atins Product Market Fit în social media și ne extindem pe tot ce înseamnă să colaborezi pe texte și conținut, așadar dincolo de echipa de social media, înspre echipa de marketing”, explică Muntean.

Produsul înlocuiește pentru branduri și agenții Excel-uri sau documente care planifică postările din rețelele sociale. Totul se face într-o interfață mai vizuală și care este mai ușor de urmărit. Gândește-te că folosești Basecamp pentru proiecte, nu mai folosești Excel-uri.

Direcția strategică pentru Planable acum este tocmai aceasta numită „Universal content”, unde produsul să fie folosit pentru colaborare pe orice document și conținut, ca un fel de Google Docs. Sau Figma pentru conținut.

„Deja testăm cu mai mulți clienți în fază Beta, dar și noi intern lucrăm așa. Echipele de marketing, cele de content writing pe blog, newsletterele și change log-urile de produs pot fi urmărite de noi intern prin această unealtă”, spune Xenia, care menționează că e o variantă mai exhaustivă de a lucra pe conținut față de doar un focus pe social media.

De exemplu, dacă ești o companie de 50-100 de persoane, poți să folosești Planable pentru a planifica tot conținutul din social media, poți să lucrezi colaborativ în Planable pentru comunicate de presă, articole pe blog, conținut de marketing sau employer branding.

Momentele cheie care au dus Planable la profitabilitate

De multe ori când povestim despre un startup, așteptăm să vină și momentul profitabilității. Așa e această lume în care produsele cresc și pe măsură ce o fac găsesc și un model de business. Dar Planable e stabil de 3 ani.

Xenia spune că nu a existat un singur moment care a schimbat direcția Planable, ci multe și mărunte, de la runda de investiții primită în 2019, crearea unei echipe de marketing puternice condusă de Miruna Dragomir, până la viziunea echipei de management de a extinde Planable.

Au primit o rundă în 2019, dar nu s-au mai dus și către o investiție Series A cumva forțați de piață.

„Am fost forțați de necesități să ne finanțăm singuri. Marketing tech nu este un spațiu extrem de atractiv pentru investitori. Există stereotipul cu o hartă de produse martech cu 1 milion de tool-uri și de fiecare dată când vorbești cu un investitor sigur au acea hartă mentală. E un spațiu uriaș, sunt mulți bani în industrie, dar investitorii se pot speria și de competiție”, spune Xenia Muntean.

Ea spune că a fost nevoie să găsească investitorii potriviți care să înțeleagă ce face Planable și care este planul lor.

„Suntem profitabili, creștem, ne gândim la o rundă nouă, dar când o vom face, va fi pe termenii noștri și cu viziunea pe care noi o avem în minte”, spune fondatoarea Planable.

Startup-ul a ajuns pe break even în 2020 și de atunci a reușit să-și ia toate necesitățile din contractele cu clienții. În plus, au crescut și au înțeles foarte bine costurile startup-ului, cât costă să facă marketing, cât costă o conversie și ce pârghii au. Sunt fondatori care-și știu foarte bine afacerea.

Planable are astăzi 40% din utilizatori în Statele, 30% în Eruopa de Vest, 10% în Canada și restul în Australia, Noua Zeelandă, Europa de Est și chiar Africa.

Creșterea lor s-a bazat mult pe marketing, deoarece sales fac doar Xenia și cofondatorul său, Vlad Caluș, dar doar pentru contractele foarte mari. Restul de contracte sunt inbound marketing.

„Canalele noastre cele mai mari sunt Paid Ads și search. Dar avem mult word of mouth și organic. Evident avem și tot felul de inițiative de content marketing, am început să lucrăm cu influencerii și e un efect de bulgăre de zăpadă”, spune Xenia Muntean.

De altfel, Planable se încadrează în categoria de startup-uri care au crescut prin product led growth.

Ce urmează pentru Planable în 2023 și cum integrează Chat GPT

Planable va continua să se dezvolte în direcția devenirii unei platforme universale de conținut colaborativ. E multă testare și încercare acum pentru a redirecționa produsul ca o unealtă de colaborare universală, nu doar pentru social media.

„Vrem să menținem creșterea, să creștem și echipa, așa cum am făcut-o și până acum”, spune Xenia Muntean.

Legat de o investiție Series A, așa cum a zis anterior, Xenia nu spune nu, dar trebuie să aibă sens. În plus, vede că investitorii se transformă și nu mai au atât de multe preconcepții pentru zona de marketing tech, ci se uită mult mai mult la cifre, așa că Planable e într-o poziție favorabilă.

De asemenea, pentru că este tehnologia momentului, Planable a integrat și ChatGPT ca un asistent în Planable pentru rescriere de postări, pentru a face mesajele mai interesante, dar fără să dea AI-ului putere absolută, ci ca o unealtă de colaborare pentru orice marketer priceput.

„E un copilot foarte, foarte bun și puternic. Nu în toate business-urile și nu în toate produsele, dar în al nostru are sens”, explică la final cofondatoarea Planable.