StepFWD este un pre-accelerator de startup-uri tehnice cu echipe diverse aflate la început de drum ce-și propune să echilibreze ecosistemul antreprenorial în România. Acesta este realizat de către Codette împreună cu TechHub Bucharest, organizat în parteneriat cu Google for Startups și susținut de Ambasada Statelor Unite în România.

Timp de 6 săptămâni, startup-urile selectate în cadrul programului au avut parte de o activitate intensă. StepFWD a reunit 47 de mentori cu diverse arii de expertiză, de la antreprenori, investitori și profesioniști în tehnologie. Cu ajutorul mentorilor, startup-urile au învățat să își valideze presupunerile, să itereze rapid și să identifice cele mai potrivite canale de distribuție a produsului pe piață.

La Demo Day, prezentările startup-urilor au inclus punctele esențiale ale planurilor lor de afaceri, cum ar fi progresul realizat până în prezent, strategia de monetizare, vânzări și extinderea pe piața locală și internațională.

Agenda serii a inclus discursuri din partea partenerilor și o prezentare inspirațională susținută de Irina Scarlat, Country Manager și Head of Growth - CEE la Revolut.

Iată cele nouă echipe absolvente ale programului

Epic Visits - Platforma de rezervare online care găzduiește spații și experiențe tematice și neconvenționale.

Hey, Be Well! - Aplicație în care specialiștii îi ajută pe utilizatori să își îmbunătățească stilul de viață prin cursuri.

Hire up - Platforma de recrutare care recompensează recomandările realizate cu succes.

JobFlex - Platformă ce propune job-uri flexibile.

Mai vreau! - Platformă pentru rezervare și căutare de activități de relaxare.

Maponia - Aplicație de navigare pentru vehicule de mari dimensiuni cu configurare de trasee de către șoferi.

The Cast List - Platformă de casting all-in-one, care funcționează ca punct de întâlnire pentru actori, regizori și producători.

Vestinda - Aplicație ce propune un mod de învățare și înțelegere a investițiilor pentru mileniali.

Zoom Report - Platformă web pentru explorarea datelor localizate. Economisește timp și ajută utilizatorul să ia decizii în cunoștință de cauză.