„Pentru noi, Black Friday este ca un examen, unul pentru care ne pregătim din timp și pe care ne bucurăm că îl trecem cu brio an de an. Rezultatele din 2023 reconfirmă angajamentul nostru față de clienți, prin inovare și eficiență, oferind servicii de livrare de calitate, într-un mediu comercial în continuă schimbare. Suntem recunoscători partenerilor pentru încrederea acordată și promitem să continuăm investițiile în tehnologie și servicii, pentru a oferi o experiență de livrare rapidă, eficientă și convenabilă și în viitor”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.

Expansiunea Sameday în Bulgaria și Ungaria consolidează poziția companiei ca partener de încredere pentru companiile din România. În aceeași perioadă, Sameday a livrat cu succes peste 200.000 de colete către cele două țări vecine. Astfel, Sameday devine un catalizator important pentru extinderea magazinelor online din România dincolo de granițele țării prin livrări transfrontaliere rapide și fiabile, susținând creșterea partenerilor în contextul pieței europene în continuă evoluție.

De Black Friday, aproximativ 2,5 milioane de colete au ajuns la clienți cu ajutorul rețelei easybox, marcând astfel o creștere de peste 30% față de aceeași perioadă a anului precedent. Dintre acestea, aproximativ 335.000 de comenzi au fost livrate numai vineri, 10 noiembrie.

Popularitatea easybox se datorează flexibilității, utilizării simple a lockerelor și proximității față de zonele de reședință. Peste 65% dintre coletele care au tranzitat rețeaua SAMEDAY în intervalul 10-12 noiembrie au avut drept destinație unul dintre cele peste 3.900 de easybox-uri din România.

Timpul mediu de staționare al unui colet în locker, în intervalul 10-14 noiembrie, a fost de aproximativ 4 ore, iar cea mai rapidă ridicare a fost înregistrată în doar câteva secunde.

La fel ca anul trecut, Bucureștiul a fost lider în numărul de comenzi, cu peste 1,2 milioane de livrări, urmat de Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov.

Cele mai mari volume de vânzări pentru clienții Sameday au fost înregistrate în categoriile: Fashion, Îngrijire personală și cosmetică, urmate de sectoarele IT&C, Jocuri, Cărți și Birotică.

Pentru a face față cu succes fluxului ridicat de comenzi din toată țara, pe lângă investițiile tehnologice, Sameday a implementat și alte măsuri precum creșterea numărului de angajați din depozite cu 45%, suplimentarea numărului de curieri cu aproximativ 22% și creșterea numărului de camioane pentru transportul coletelor în țară, de la 150 la 215 tiruri.