Fishpointer este un produs dedicat pescarilor din România și de pe piața globală care tocmai ce a primit 30.000 de euro investiție. Am vorbit cu fondatorul George Dragne despre perspectivele unui produs pentru o piață uriașă.

George Dragne Fishpointer andrei tomita aplicatie pentru pescari hartapescar.ro

Fishpointer s-a născut din proiectul hartapescar.ro, o hartă interactivă pentru pescarii din România, unde aceștia puteau găsi bălți și iazuri pe care să își practice hobby-ul, magazine specializate și alte locuri utile. S-a născut acum patru ani din dorința lui George Dragne și a lui Andrei Tomiță. De la începutul anului, produsul a trecut într-o nouă fază, care se duce către piața globală. Am vorbit cu George Dragne la prima ediție din 2017 a emisiunii "Ziua Zero".

Noi am estimat în jur de 150 de milioane de pasionați de pescuit conectați la internet. În România sunt undeva la 250.000 de pasionați de pescuit

Cea mai mare piață pentru pescari este Statele Unite, unde pasionații de acolo consumă 45 de miliarde de dolari anual. Piețe interesante sunt în UK și în Japonia, dar Fishpointer nu va ignora nici piața europeană. "Noi am estimat în jur de 150 de milioane de pasionați de pescuit conectați la internet. În România sunt undeva la 250.000 de pasionați de pescuit. Ei consuma anual undeva la 300 de euro, minimum, de persoană", ne-a spus George Dragne la Ziua Zero.

Ce este Fishpointer?

Fishpointer e un concept care presupune crearea primei hărți digitale și interactive pentru pasionații de aventuri la pescuit. Pescuitul e cel mai practicat hobby la nivel internațional și vine din nevoia pasionaților de pescuit de a identifica locații de pescuit și alte activități, cum ar fi shopping-ul de produse dedicate pescarilor.

Una dintre cele mai dorite informații este locația de pescuit. Primul lucru e unde mergem. E principala nevoie pe care o satisfacem. Pescarii au ocazia să-și monitorizeze locurile de pescuit și să introducă informații de acolo

"Am lansat proiectul ca hartapescar.ro. Încă de la început noi am plănuit ca proiectul destinat publicului larg și internațional să se numească Fishpointer. Aveam de atunci denumirea. hartapescar.ro a fost o platformă pilot, în care am testat funcționalitățile de bază ale soluției. Am văzut prin acest test, început acum patru ani de zile, am vrut să vedem dacă pescarii sunt dispuși să contribuie proactiv într-o platformă dedicată lor ca Fishpointer. Platforma se autopopulează cu date de la utilizatori", a povestit George Dragne.

"Una dintre cele mai dorite informații este locația de pescuit. Primul lucru e unde mergem. E principala nevoie pe care o satisfacem. Pescarii au ocazia să-și monitorizeze locurile de pescuit și să introducă informații de acolo, astfel încât această monitorizare să-i ajute pe mai târziu să pescuiască cu rezultate mai bune", a mai spus cofondatorul Fishpointer.

Începuturile antreprenoriale

George Dragne a început proiectul dintr-o pasiune personală. "Vine dintr-o pasiune pentru pescuit pe care am avut-o de mic copil, de la patru ani, de la tatăl meu. El mi-a pus undița în brațe", a spus Dragne.

Despre Fishpointer am mai scris în trecut, aici.

Antreprenoriatul a început în facultate, dar apoi a intrat în corporații. "În al doilea an de facultate am deschis o primă firmă care făcea agrement și pescuit pe Dunăre la Giurgiu. Eu ofeream excursii cu barca la pescuit sau pe plaje sălbatice. Am trecut apoi în mediul corporatist, în banking, în publicitate, apoi, de nouă ani, în domeniul asigurărilor și riscului, la Marsh România. Acum am făcut o schimbare de macaz".

hartapescar.ro a fost o platformă dezvoltată ca hobby. Chiar și așa am adunat 8.000 de utilizatori membri, am sărit pragul de 200.000 de utilizatori unici care au accesat platforma și am pornit cu 800 de locații adăugate de noi, alte 2.200 de locații au fost adăugate de utilizatori

hartapescar.ro a fost o platformă pe care cei doi au dus-o în paralel cu joburile. Abia acum sunt 100% dedicați, când au trecut la Fishpointer, la începutul anului. "hartapescar.ro a fost o platformă dezvoltată ca hobby. Chiar și așa am adunat 8.000 de utilizatori membri, am sărit pragul de 200.000 de utilizatori unici care au accesat platforma și am pornit cu 800 de locații adăugate de noi, alte 2.200 de locații au fost adăugate de utilizatori", a mărturisit George Dragne.

George Dragne Fishpointer andrei tomita aplicatie pentru pescari hartapescar.ro

De la hartapescar.ro la Fishpointer

"Declicul major s-a produs cu ocazia MVP Academy. Am participat anul trecut. Pentru noi a fost o experiență care a produs declic. Tot ce am învățat acolo și faptul că am fost puși în contact cu oamenii care făceau același lucruri cu noi și am văzut că se poate, ne-a determinat să ne ocupăm exclusiv de Fishpointer", spune Dragne.

Răzvan a înțeles valoarea niștei căreia ne adresăm, pescarii investesc foarte mult în pasiunea lor. Investiția ne ajută să finalizăm produsele web și aplicațiile este în jur de 30.000 de euro

"Pe Răzvan Căpățînă l-am cunoscut acum un an de zile la un eveniment de pitching. În 2016 a fost perioada de cunoaștere reciprocă. MVP Academy a fost o perioadă în urma căreia am luat decizia de a ne ocupa 100% de proiect, iar asta e important pentru un investitor care vrea să se implice, vrea să vadă o echipă dedicată. La finalul anului trecut a venit decizia de a investi", a spus fondatorul. Investiția a fost de 30.000 de euro, ne-a mărturisit, în exclusivitate, George Dragne.

"Răzvan a înțeles valoarea niștei căreia ne adresăm, pescarii investesc foarte mult în pasiunea lor. Investiția ne ajută să finalizăm produsele web și aplicațiile este în jur de 30.000 de euro. E un catalizator pentru o investiție mai mare", a mai spus Dragne.

Viitorul Fishpointer

Fishpointer va aduce și lucruri noi față de hartapescar.ro, pe lângă un redesign radical. Platforma va avea o latură socială, în care pasionații vor putea interacționa între ei, vor distribui informații, capturi și fotografii.

"În perioada următoare vrem să demonstrăm că produsul pe care vrem să-l lansăm în martie funcționează în parametrii la care noi ne-am gândit și poate genera cifrele preconizate. Ulterior, focusul nostru este să obținem o investiție mai mare care să ne ajute să ne dezvoltăm în alte țări și world wide", a spus George Dragne.

Lansarea va fi în martie, în cadrul unui târg de pescuit organizat de Fishing and Hunting Channel.

În perioada următoare vrem să demonstrăm că produsul pe care vrem să-l lansăm în martie funcționează în parametrii la care noi ne-am gândit și poate genera cifrele preconizate

"Fishpointer păstrează conceptul. Vrem să construim harta lumii pentru pescari. Vom aduce funcționalități noi - pescarii vor putea genera din aplicație statistici personale, vor avea modulul de socializare și vor putea comunica între ei. Toate acestea pe lângă noul design și noua grafică și o funcționare mult mai rapidă și calibrată la nevoile pescarului", explică Dragne.

"Partea de monetizare va veni într-o versiune viitoare a aplicației. Focusul nostru e să creștem comunitatea și să oferim pescarilor un tool pe care să-l folosească ori de câte ori merg la pescuit. Vom promova produse pentru pescuit și alte servicii. Vom crea în platformă instrumente automatizate de setare a unor campanii publicitare. Banii deci vor veni din zona de publicitate și promovare. Nu vom avea o variantă clasică de publicitate și nu vrem să fim invazivi față de utilizatori", spune cofondatorul platformei.