În contextul amânării deschiderii școlilor până în toamnă și a digitalizării învățământului, Narada își propune să intensifice în această perioadă campania „Reacție pentru educație” astfel încât fiecare copil care merge la școală să aibă acces online la lecții, iar profesorii să fie pregătiți să se adapteze eficient acestui tranzit.

Narada pune deja la dispoziție o platformă de crowdfunding pentru profesori, în care pot dona persoanele fizice și juridice care vor să contribuie la acoperirea necesităților profesorilor și elevilor de a se conecta la educația digitală.

În ultimele 5 săptămâni, agregatorul de nevoi dedicat profesorilor a primit aplicații de la aproape 1.500 de cadre didactice, prin formularul aflat la adresa https://narada.ro/reactie-pentru-educatie/profesori/ .

După ce a reușit deja să ducă tablete și cele necesare studiului la copii din medii defavorizate sau către profesori care s-au înscris în platformă, echipa Narada și comunitatea sa de 100 de voluntari își intensifică acum misiunea de a uni mediul privat cu cel educațional, mai ales că în noul context al digitalizării învățământului elevii au nevoie de profesori care îi ghidează, nu de profesori care le împărtășesc informații la care și ei au acces oricând. Totodată, pentru zona urbană, trecerea de la educație tradițională la cea digitală poate fi mai ușoară datorită existenței unor resurse materiale, însă educația digitală poate fi la fel de eficientă pentru mediul rural în cazul în care există tehnologia necesară.

  • Un total de 1.475 de profesori din toată țara au completat formularul de nevoi.
  • Cei 1475 de profesori din agregator au 136.981 de elevi și au exprimat nevoi urgente pentru 21.068 de elevi (adică 15,4% din total), care nu se pot conecta la educația digitală fie pentru că nu au conexiune la internet, fie device-uri, fie ambele.
  • 10.372 de elevi au nevoie de acces la internet, ceea ce înseamnă 7,5% din total.
  • 136 de profesori au nevoie de device-uri pentru folosința proprie, deci între 9% - 10% dintre profesorii care au completat formularul.
  • Păstrând raportul eșantionului din agregator, raportat la populația totală școlară și excluzând unitățile școlare din medii nedefavorizate, Narada estimează aproximativ 300.000 de copii deconectați de la educație în acest moment, fie din cauza lipsei de acces la internet, fie pentru că nu au minimum un device prin care să se conecteze.
  • 407 profesori (27%) declară că au nevoie de ajutor din partea unui voluntar Narada pentru a se familiariza cu platformele digitale.
  • 154 profesori au nevoie de licențe software pentru ei și elevii lor, astfel încât să își poată continua activitatea în mediul digital.
  • Contrinbuțiile financiare din agregator sunt între 100 – 900 lei, cu o medie de 300 lei per donator. Sunt binevenite în continuare donațiile de orice valoare.
  • Județele în care au fost completate cele mai multe formulare și e nivelul cel mai mare de necesități sunt Iași, Galați, Dolj, Olt, Covasna, Constanța.

Formularul de nevoi pentru profesori funcționează ca un instrument de crowdfunding, adică facilitează implicarea comunității locale pentru profesorii, copiii și școlile din mediile vulnerabile în această perioadă de salt al educației în mediul digital.