Pasionații de călătorii, dornici de aventură, răsfăț sau de timp de calitate petrecut cu familia/prietenii, pot opta pentru una dintre cele 8 oferte din campania Epic Summer Exclusive.

MuMA Hut, parte a inițiativei WWF Romania, WeWilder Village Campus, își deschide porțile în premieră în luna iunie pentru cei în căutarea unor experiențe imersive în natură. Conceptul acestei cazări epice amplasată în satul Armeniș este ghidat de grija pentru mediu din toate punctele de vedere: materialele au fost achiziționate local, iar țiglele au fost realizate de nepotul unui bătrân meșter. Cabana în sine a fost construită de voluntari în livada unui localnic care s-a alăturat inițiativei.

Proiectul Agora din Cisnădioara, Sibiu, este un exemplu perfect de întreținere a patrimoniului cultural. Acestei vechi case de sași din centrul satului i-a fost dăruită o nouă menire și este acum o cazare ideală pentru familiile cu copii. Mai presus de orice, casa însăși spune o poveste; o poveste despre comunitate, educație și patrimoniu. Cultura își afirmă răspicat cuvântul, fie că vorbim despre camera pianului, vechiul cuptor tradițional de pâine sau numeroasele opere de artă care decorează casa, unele dintre ele create de meșterii satului. Cei mici au ocazia să se bucure de instalațiile din “Grădina de vis a copiilor”, concepută în parteneriat cu o echipă de arhitecți din Germania.

Bunea Wilderness Cabin oferă călătorilor ocazia de a descoperi o Românie sălbatică. Observatorul Bunea al faunei sălbatice este experiența ideală pentru cei însetați de aventură (și iubitori de fotografie). Cabana este situată deasupra lacului Pecineagu și oferă o priveliște superbă asupra munților Făgăraș și Iezer-Păpușa, o întindere neîntreruptă a pădurii și căminul celei mai mari populații de lupi, urși și râși. Profitul din urma rezervărilor se îndreaptă către lucrările de conservare ale Fundației Conservation Carpathia din așa-numitul „European Yellowstone”, Parcul Național al Munților Făgăraș. Cabina ecologică a fost construită sustenabil.

O altă bijuterie a Făgărașului este Casa de sub munte, un proiect de familie. Aflată în cătunul Sumerna, casa poate găzdui până la 22 de persoane, fiind dedicată grupurilor mari de prieteni. A fost renovată într-un stil tradițional, folosind obiecte vechi care au fost readuse la viață prin recondiționare. Așezarea dintre munți oferă multe de făcut prin împrejurimi: Adventure Parc Dragus, două mânăstiri, cetatea Făgăraș sau Palatul Brukenthal din Avrig.

Dacă ar fi să definim în câteva cuvinte conceptul Dominic Boutique, acestea ar fi “autenticitate” și “grijă pentru mediu”. Casa de sași tradițională este situată în Cloasterf. Un sejur aici susține misiunea Dominic Boutique de turism sustenabil sau ecoturism, care își propune să promoveze călătoriile într-un mod ce minimizează impactul asupra mediului, dar maximizează contribuția pozitivă asupra culturii și comunității locale. Potrivită pentru o scurtă escapadă sau un ”workation” mai lung, există multe de văzut și în jur, cum ar fi o biserică fortificată din secolul al XVI-lea, Sighișoara sau cetatea Rupea, unul dintre cele mai vechi situri arheologice din România.

Amprenta Transilvaniei este ideală pentru cei ce iubesc răsfățul. Situată la poalele munților Călimani, Amprenta Transilvaniei este renumită pentru podgoria sa de 26 de hectare, livada de mere și arhitectura armonioasă. Toată lumea, de la cunoscători de vinuri sau cei care au început recent degustarea de vinuri, vor găsi ceva care să se potrivească stilului lor. Mai mult, puteți vizita atelierul de brânzeturi sau brutăria artizanală, fosta cabană a lui Ceaușescu din Dealu Negru, sau o biserică care găzduiește celebra frescă a lui Giotto, „La Navicella”. Zona mai este numită „Noua Toscana”, din motive bine întemeiate!

Cei care au visat în copilărie la o căsuță în copac se pot bucura de o cazare epică la Porumbacu Treehouse A-frame. Găsită în inima unei mici păduri din Porumbacu de sus, nu departe de faimosul Transfăgărășan, căsuța este un prilej excelent pentru o familie aventuroasă de a se cufunda în natură.

Cei care preferă vacanțele la malul mării pot opta pentru o experiență specială pe plaja Neversea. Organizatorii au pregătit o ofertă ce include cazarea într-o cameră premium cu vedere la mare, acces la plaja Neversea și alte beneficii.

Mai multe detalii despre proprietăți și rezervări pot fi găsite aici.

Epic Visits este o companie dezvoltată de antreprenorii Raluca Jianu și Bogdan Jianu, co-fondatori Ferestroika, Mihai Bârsan, cu o vastă experiență internațională în business development și Emanuel Pasat, ex-manager la IBM, co-fondator Feexers.

Partener de curatoriere: Hospitality Culture Institute.