Astfel, potrivit unui raport al CB Insights citat de Reuters, 34 de startup-uri care dezvoltă tehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) au fost achiziționate în primele trei luni ale acestui an, mai mult decât dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Google a adus în portofoliu 11 de startup-uri din zona de AI din 2012 lși până acum – cele mai multe achiziții -, urmat de Apple, Facebook și Intel.

Totodată, în primul trimestru al acestui an, o companie de auto a dat 1 miliard de dolari pe un startup de AI, marcând cea mai mare tranzacție a acelui moment – Ford Motor a achiziționat Argo AI, firmă în care sunt implicați foști manageri ale diviziilor de mașini autonome de la Google și Uber.

În același timp, startup-urile au început să se specializeze pe anumite zone, lucrând la produse cu inteligență artificială ce pot fi aplicate în domeniul medical sau retail.

În total, din 2012 și până la finalul primului trimestru din 2017, peste 200 de companii care dezvoltă tehnologii pe baza algoritmilor de inteligență artificială au fost achiziționate de giganții tech.