Antreprenorii din regiunea de vest a țării sunt așteptați să se înscrie în primul program de accelerare dedicat proiectelor și startup-urilor aflate la început de drum, organizat de Institutul de Excelență în Antreprenoriat, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională VEST.

Institutul de Excelență în Antreprenoriat (IdEA), care a dezvoltat, în ultimii ani, mai multe proiecte de educație antreprenorială, evenimente, hackathoane și acceleratoare, între care și Commons Accel, demarează un nou proiect antreprenorial, în parteneriat cu ADRVEST, numit ADRVest Accel.

”Am pornit de la nevoia startup-urilor de a găsi investitori care să îi sprijine în dezvoltarea afacerii lor. Trebuia ca cineva să construiască o punte între aceste două lumi care nu pot funcționa separat. Asta înseamnă un accelerator: să pregătești startup-urile astfel încât să știe să execute un business și să gestioneze eficient banii investitorilor. Este piesa de legătură dintre oameni și capital, fără de care rata de succes oricum mică a unui start-up se duce spre zero. Este adevărat că, în ultimii 10 ani, am pregătit mii de antreprenori, însă potențialul României este să producă zeci de mii de antreprenori, pe an. Misiunea pe care ne-am propus-o, aceea de a contribui la formarea antreprenorială a tinerilor din România, nu poate reuși fără un program scalabil și replicabil, iar un parteneriat cum ar fi cel cu ADRVEST nu poate decât să ne ajute să replicăm impactul pe care îl avem în ecosistem și în zona de vest”, afirmă Matei Dumitrescu, Fondator IdEA & Commons Accel.

Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea regiunii, prin pregătirea antreprenorilor și start-up-urilor acestora în cadrul unui program de accelerare modern și dinamic, cu un design de învățare inovator și personalizat, alături de mentorii, experții, investitorii și echipa IdEA, susținuți de resurse și experți locali.

„Căutăm antreprenori inspirați, cu soluții inovative și de impact, cu componentă tehnologică, și ne propunem să oferim start-up-urilor inovatoare oportunitatea de a-și finanța și crește afacerea. E o ocazie foarte bună pentru ei să intre în contact cu investitori de succes. Am pregătit programul împreună cu specialiștii de la Institutul de Excelență în Antreprenoriat, astfel încât să aibă un format atractiv, cu workshop-uri dinamice, susținute de o curriculă modernă și care să permită interacțiunea one-to-one cu mentori cu o vastă experiență”, declară Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest”, declară Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Programul ADRVest Accel este gratuit, iar înscrierile încep în 1 iulie 2022.

Deschiderea programului va avea loc în septembrie, cu un minim de 20 de participanți din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Participanții vor fi pregătiți pe parcursul a trei luni, în cadrul a câte trei module încărcate cu activități, workshop-uri, prezentări și sesiuni de lucru, pe teme esențiale de business.