OTOTO a fost creat ca o alternativă la retailul tradițional, după cum ne povestește Ana Tănasă, cofondator al brandului care a apărut în peisajul bucureștean în urmă cu un an, dar care a reușit deja să-și atragă alături o comunitate.

”Sunt mai multe aspecte care contribuie la această construire a comunității. Odată că oamenii care ne calcă pragul, dacă se identifică cu ceea ce încercăm noi să transmitem, se transformă din clienți în parte din comunitate. Pentru că în momentul în care ai o investire emoțională mai mare în activitatea în sine, în comunicarea cu brandul, în acțiunea pe care o faci în raport cu brandul, se creează o altă legătură”, ne împărtășește Ana.

Potrivit cofondatoarei OTOTO, unul dintre lucrurile pe care și le-au propus încă de când au deschis ușile primei locații a fost ca OTOTO să nu fie doar un alt loc în care clienții să meargă doar ca să-și facă cumpărăturile, ci să se bucure de o întreagă experiență.

”Și de aici au venit o groază de mici ”secrete”, sau mai bine zis accente pe care le-am pus în spațiu astfel încât oamenii să aibă cu adevărat o experiență frumoasă. De la peretele senzorial pentru copii, astfel încât dacă familiile vin cu copiii, ei să poată să aibă o activitate plăcută, la faptul că poți să-ți iei o cafea sau să bei chiar un Prosecco, un vin sau kombucha cât timp faci cumpărăturile, la faptul că poți să-ți lași undeva geaca și să nu o cari după tine, la un zâmbet și un salut cu zâmbetul pe buze dat de echipa noastră în momentul în care intri pe ușă. Toate aceste lucruri care țin de experiență apropie foarte tare oamenii de brand”, completează Ana.

Conceptul care susține brandurile mici

OTOTO a pornit cu o locație în zona Amzei, apoi s-a extins cu un magazin pe o suprafață mai mare la câțiva pași de Piața Victoriei, iar cea de-a treia locație ar urma să fie inaugurată în curând.

Ceea ce a diferențiat încă de la început OTOTO de alți retaileri a fost dorința fondatorilor de a lansa un proiect care să susțină brandurile mici și independente, care nu se regăsesc și pe rafturile altor magazine.

”Brandurile micuțe, ale oamenilor care vin cu suflet și poate cu o viziune nouă și își doresc să facă ceva diferit, nu-și mai au locul pe rafturile retailului tradițional. Atunci e o diferențiere foarte mare din punctul ăsta de vedere. Toate produsele sunt naturale, sunt clean label, indiferent că nu toate sunt organice, ne asigurăm prin această curatoriere pe care o facem că sunt produse cu adevărat sănătoase și bune, și naturale, și că ne fac bine și nouă și naturii. Avem și zona de cafenea integrată în retail. Suntem, cred, singura cafenea din România în care poți să testezi aproape 10 prăjitorii și fiecare dintre cele 10 cu mai multe tipuri de cafea, pe care le schimbăm constant și avem în fiecare moment, cineva care vine la cafenea poate să testeze 4 tipuri diferite de cafea, 2 pe râșniță și 2 pe filtru. Cumva, toată experiența aceasta este mult mai interesantă când vii tot timpul și testezi ceva nou”, spune Ana referitor la elementele de noutate pe care le-a adus OTOTO și care fac atractiv brandul în rândul comunității.

În ceea ce privește segmentul de fashion și lifestyle pe care clienții îl găsesc în magazinul OTOTO, Ana ne povestește că sunt multe branduri care nu au apărut încă în România, deoarece, până la ei nu exista încă un agregator de branduri sustenabile în România.

”Noi ne ducem tot spre zona de valori și de ce ne motivat pe noi să facem businessul acesta, și atunci cred că adevărata diferențiere este acolo, că vorbește cumva personal despre ce ne-am dorit noi să facem”, spune Ana Tănasă, bucurându-se de faptul că există un interes foarte mare pentru conceptul pe care l-a creat.

Dacă nu vin doar pentru a gusta cafeaua de specialitate, clienții găsesc pe rafturile din OTOTO alimente bio - ceaiuri, ciocolată, produse pentru copii, alimente de bază, produse de băcănie, băuturi -, cosmetice naturale şi cruelty free – fondatorii magazinului colaborează cu branduri locale pentru acestea -, detergenţi, produse de îngrijire şi curăţenie zero waste, papetărie. De curând, fondatorii OTOTO au inaugurat la etajul magazinului de pe Victoriei și o zonă în care se găsesc la vânzare haine, încălțăminte și accesorii realizate din materiale reciclate sau sustenabile.

”E atât de greu să fac diferența între clienți și parteneri și echipă, pentru că, de fapt, toți suntem în aceeași oală. Cu partenerii vezi prin ce trec ei, și ce greutăți au, sau ce nevoi au. E o relație de prietenie în care afli tot felul de lucruri frumoase”, completează ea și ne spune cum a pornit ideea iepurașului OTOTO.

Inovație și curaj

”Inițial, noi ne-am gândit că iepurele este simbolul inovației, că în momentul în care vrea să se întoarcă, nu știe să se dea înapoi, și invariabil trebuie să meargă înainte și să-și facă un alt traseu ca să ajungă în punctul în care și-a propus. Atunci am zis, ok, iepurele, simbolul inovației, bifa și alte lucruri pe care ni le doream noi de la brand, și apoi a venit discuția asta legată de percepția că iepurele este, de fapt, în cultura românească, foarte temător. Teama e, cumva, semnalul că ai curaj, și îți dorești să faci ceva. Faptul că ți-e teamă e foarte greu de ocolit. E greu să faci ceva fără să te gândești că lucrurile pot să meargă rău”, adaugă Ana Tănasă.

Din punctul ei de vedere, pentru ca un business să aibă succes în ziua de azi și să reușească să strângă în jurul său o comunitate de oameni care împart aceleași valori, este foarte important ca acesta să aibă un scop, să-și dorească să facă ceva bine.

”Iar în momentul în care vrei să faci asta, dacă te alimentezi din asta și te alimentezi din oamenii din jurul tău, ar trebui să îți asumi riscul de a porni o afacere”, concluzionează Ana Tănasă, cofondatoarea OTOTO.