Domeniul roboților mobili autonomi este unul cu dezvoltare pe termen lung și pentru care analiștii prognozează o creștere anuală medie cu două cifre, până cel puțin în 2027.

"În acești zece ani de existență a MiR, am asistat deja la o evoluție incredibilă a tehnologiei și aplicațiilor. Deși suntem încă o companie relativ tânără, am înregistrat progrese remarcabile atât în ceea ce privește creșterea, cât și în experiența. MiR a jucat un rol esențial în demonstrarea faptului că roboții mobili autonomi reprezintă o soluție sigură, fiabilă și ușor de utilizat pentru o multitudine de sarcini de transport”, a declarat Jean-Pierre Hathout, Președintele MiR.

Cu mai puțin de un deceniu în urmă, ideea roboților mobili autonomi (AMR) care interacționează fără probleme cu angajații umani în depozite și facilități de producție părea o viziune futuristică.

Astăzi, mii de roboți AMR de la Mobile Industrial Robots (MiR) livrează piese, transportă produse finite și se ocupă de numeroase alte sarcini intralogistice, fără să aibă nevoie de asistență umană, zone separate de lucru sau ghidaj extern.

În mai 2013, Niels Jul Jacobsen, fondatorul MiR, și-a propus să revoluționeze modul în care companiile își gestionează logistica internă.

În prezent, roboții MiR sunt vânduți de peste 220 de distribuitori și integratori de sisteme certificați în 60 de țări.

În aprilie 2018, compania americană Teradyne, Inc. (NYSE:TER) a achiziționat MiR, accelerând poziția companiei ca lider global de piață. De la trei angajați la începutul 2015, MiR are în prezent peste 420 de angajați la nivel global și a înregistrat o cifră de afaceri de 77 de milioane de dolari (USD) în 2022.

Companii precum Toyota, Ikea, Novo Nordisk, Denso, DHL și Schneider Electric, generează majoritatea vânzărilor MiR. Fuziunea cu AutoGuide Mobile Robots în 2022 a accentuat prezența internațională a MiR, crescând capacitatea de a deservi segmentul companiilor multinaționale.

Pe lângă dezvoltarea a noilor modele AMR, MiR a lansat recent o nouă platformă software bazată pe cloud, care permite proprietarilor de flote să urmărească și să analizeze operațiunile roboților și să obțină informații utile pentru îmbunătățirea performanțelor acestora.

"Pe măsură ce flotele de roboți cresc, crește și cererea de instrumente software pentru optimizarea performanței și gestionarea completă a flotelor. Dacă vrem ca AMR-urile să devină la fel de obișnuite precum stivuitoarele și transpaleții, este esențial să reducem barierele pentru implementare, programare și întreținere. Am făcut deja progrese semnificative în această direcție și sunt ferm convins că potențialul soluțiilor automate de logistică este uriaș”, a adăugat Jean-Pierre Hathout, președintele MiR.