Antreprenorii și-au creat, poate, o imagine idilică în jurul lor. Faci un business, nu mai răspunzi de nimeni, ai bani și nicio grijă. Aparent, lucrurile ar sta așa. Însă antreprenoriatul este mult mai complicat și se lasă cu multe nopți nedormite și multe griji asupra viitorului afacerii tale.

Așa că apare invariabila întrebare: să te arunci în antreprenoriat cu capul înainte sau să fii, chiar și pentru o vreme scurtă, antreprenor după program?

Între 1994 și 2008, cercetătorii în management Joseph Raffiee și Jie Feng au urmărit un grup de antreprenori în încercarea de a afla răspunsul la această dilemă, scriu cei de la Inc. Cei doi au analizat peste 5.000 de americani care au devenit antreprenori în această perioadă. Participanții la acest studiu aveau între 20 și 50 de ani și au lansat o varietate de afaceri în toți acești ani. Indiferent de industria în care activau aceștia, cercetătorii au dorit să afle dacă un răspuns simplu: când lansezi o afacere, ai mai multe șanse de reușită dacă îți păstrezi jobul sau dacă renunți la el?

Răspunsul a fost destul de evident: cei care și-au păstrat joburile, alegând să fie antreprenori după program, au avut cu 33% mai puține șanse de a da greș în business.

”Să renunți la jobul tău de zi cu zi pentru a începe un business e ca și când ai cere pe cineva în căsătorie după prima întâlnire...Cele mai durabile afaceri sunt, de obicei, cele pornite de oameni care au început pas cu pas”, spune Adam Grant, profesor de psihologie la Wharton.

Dacă sunteți încă sceptici, atunci vedeți trei exemple de antreprenori care au ales aceeași cale.

Phil Knight – a petrecut 5 ani vânzând pantofi sport înainte de a renunța la jobului lui full time de contabil pentru a lansa Nike.

Sara Blakely – a petrecut ani întregi dezvoltând ideea din spatele Spanx în timp ce vindea faxuri. Acum, Blakely are o avere estimată la 1 miliard de dolari.

Markus Persson – avea o carieră frumoasă de programator și făcea jocuri video în timpul liber. Și-a păstrat jobul full time până cu o zi înainte de a se dedica, în totalitate, doar dezvoltării Minecraft, pe care a ajuns să-l vândă către Microsoft cu 2,5 miliarde de dolari.

Există o serie de beneficii în a fi antreprenor după program. Iar cel mai important este acesta: nu ești nevoit să te zbați după bani. Ai salariul de la job pe care te poți baza în timp ce lucrezi și la business-ul tău, așa că poți să-ți dozezi altfel energia.