Evenimentul a reunit antreprenori de top și un juriu format și din investitori internaționali de la Startup Wise Guys, Fill Rouge Capital, dar și locali precum GapMinder, Early Game Ventures, Seedblink și TechAngels. Cu toții au venit să descopere și sa premieze inovațiile care vor modela viitorul industriilor.

Startup-urile de pe scenă:

  • Evopath: A fost desemnat "Cel mai inovator startup din toate programele idEA", recunoscut pentru dezvoltarea de soluții software care automatizează și eficientizează procesele complexe în companii.
  • Revocalize AI: Startup-ul a primit titlul de "Cel mai promițător Startup din cohorta #10" pentru tehnologia sa de transformare vocală prin AI, care permite utilizatorilor să modifice și să personalizeze audio în moduri creative și eficiente.
  • Tekpon și Revocalize AI au câștigat Premiul Presei, pentru utilizarea tehnologiei în redefinirea eficienței în sectorul IT.
  • Promoscore, startup-ul care reușește să transforme analiza datelor promoționale într-un proces simplu și intuitiv a câștigat Premiul Publicului,

Alte startup-uri remarcabile care au urcat pe scena DemoDay, cu pitch-uri si business-uri atractive:

  • Sense4Fit – aduce inovație în industria wellness-ului, încurajând un stil de viață sănătos în cadrul unei aplicații mobile și tot odată operează o franciză de gym-uri și organizează cel mai mare summit regional de fitness.
  • WeReload - oferă soluții inteligente pentru optimizarea proceselor de reîncărcare preplătită internaționale, simplificând tranzacțiile cotidiene pentru utilizatori.
  • Mașini la Cheie – o platformă pentru închirierea de vehicule accesibilă și transparentă.
  • SportIn - remodelează modul în care consumatorii interacționează cu sportul, oferind o platformă inovatoare care conectează comunitățile.

Toate aceste startup-uri au demonstrat că pasiunea combinată cu inovația poate crea soluții care nu doar că rezolvă probleme complexe, dar deschid și noi orizonturi pentru piețele lor țintă.

„DemoDay Venture Accel nu e doar un concurs de pitch-uri, ci o celebrare a spiritului antreprenorial, un loc unde conversațiile se pot transforma în parteneriate strategice. Ne-am concentrat puternic pe crearea unei comunități autentice care să sprijine dezvoltarea startup-urilor, cu mentori implicați, cu alumni de succes care ajută noua generație de antreprenori.” a declarat Matei Dumitrescu, fondatorul idEA.

„Venture Accel este un catalizator pentru schimbare și un punct de inflexiune pentru toți cei care aspiră să schimbe lumea prin tehnologie și inovație. Programul a pregătit până acum 500 de antreprenori să își dezvolte businessul, de la validare la scalare, de la bootstrapping până la runde internaționale de investiții și a reușit să faciliteze obținerea de finanțări de 50 de milioane de Euro pentru cei mai buni dintre aceștia”